Reactualizat la:

Combinele au intrat in brazdele cu orz

Combinele au intrat in brazdele cu orz
Scris de Roxana Bălan Nafiru - CARAȘ-SEVERIN – De câteva zile, în Caraş-Severin s-a dat startul campaniei de recoltare a orzului. Urmează grâul şi rapiţa.

Rectifica

Din totalul suprafeţei însămânţate cu orz, de 1.165 de hectare, s-a reuşit până în prezent recoltarea culturii de pe 441 de hectare, producţia medie obţinută fiind de 4.927 kg/ha. „Pentru acest an, producţia este foarte bună. După estimările noastre, cele circa 700 de hectare rămase pot fi finalizate în această săptămână, dacă şi vremea se va menţine frumoasă. Cele mai multe suprafeţe cultivate cu orz se află în zonele de câmpie ale judeţului, precum Măureni – Berzovia, Oraviţa, dar şi în Clisura Dunării, unde, suprafeţele sunt, ce-i drept, mult mai mici“, ne spune directorul adjunct al Direcţiei Agricole Caraş-Severin, ing. Pavel Nefir, care mai precizează că numai o treime din totalul suprafeţei cultivate cu orz aparţine micilor producători, restul fiind lucrată de societăţile comeriale cu profil agricol.

În următoarele două săptămâni, combinele ar putea intra pentru treierat şi în lanurile cu grâu, care se întind pe o suprafaţă de 16.000 de hectare. „Ne aşteptăm să obţinem recolte bune şi la grâu. Am estimat o producţie medie la hectar tot de 5.000 de kilograme. Până la această dată, nu avem semnale că ar fi fost producţia afectată de atacul unor boli sau a unor dăunători specifici. Cred că după terminarea recoltării orzului, se poate trece la cea a grâului, cam în două săptămâni, pentru că avem şi soiuri timpurii, şi apoi la rapiţa pentru ulei. Probabil, în anumite zone, recoltarea se va face concomitent“, a mai precizat ing. Pavel Nefir.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
100 de momente esentiale din istoria romanilor
REŞIŢA - Azi, 21 septembrie, de la ora 16, Studioul Teritorial Radio România Reşiţa vă invită la lansarea [...] mai multe »
Carasenii, tot mai stresati si mai bolnavi
REŞIŢA - O analiză a dinamicii bolilor cronice, realizată în intervalul 2012 – 2017, arată că aproape jumătate [...] mai multe »
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mocioalca, mandatat de PSD CS să ceară demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD Caraş-Severin a primit 70 de voturi pentru, doar 10 membrii CEx votând împotrivă. mai multe »
La Resita, in septembrie, pomii sunt in floare
REŞIŢA - Specialiştii spun însă că nu este nimic neobişnuit, iar acest lucru nu afectează în nici un fel [...] mai multe »
Carasenii se pot trata la mai multe centre de permanenta
CARAŞ-SEVERIN - O rectificare bugetară a alocat judeţului resursele necesare inclusiv pentru deschiderea de noi centre. mai multe »
Calatorie in Resita de altadata
REȘIȚA - Societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul de transport al municipalităţii, ne invită într-o altfel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou