Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deputatul cărăşean consideră că unificarea mai multor unităţi de învăţământ ar duce la reducerea costurilor.

Deputatul Ioan Benga a vorbit despre câteva probleme ale sistemului educaţional reşiţean, subliniind faptul că, la nivel de municipiu, încă există clase cu un număr redus de elevi, care nu duc la cheltuirea judicioasă a banului public.

Alesul cărăşean a subliniat însemnătatea Colegiului Naţional Mircea Eliade, instituţie pe care a păstorit-o mai mulţi ani, şi a cerut Consiliului Local Reşiţa să-i acorde mai multă atenţie şi, evident, mai mulţi bani: „Ce aş vrea eu să rog consiliul local? Şi aici am mai avut o discuţie cu dl primar şi cu colega mea de la Colegiul Naţional Mircea Eliade. Aş vrea să vă spun că în interval de doi ani, Colegiul Naţional Mircea Eliade a dat patru apartamente cu doua camere consiliului local şi patru apartamente cu trei camere. Iar acum recent a dat consiliului local şi o şcoală, cea de la Moniom. În acest context, poate că consiliul local ar trebui să se aplece mai mult asupra unui nume care se aude tot mai mult pe media românească – Colegiul Naţional Mircea Eliade. Şi pentru asta noi avem de vreo doi, trei ani – poate dna Mone ştie – un proiect de realizare a unui cabinet de relaţii europene, pentru aceşti copii care învaţă la Colegiul Mircea Eliade. Şi sunt în număr de vreo 1.700, poate în viitorul nu prea îndepărtat vor fi peste 2.000, ne mai gândim la o acţiune în care să reconvertim şi să facem ca acea finanţare per elev să fie corectă. Pentru că nu pot exista clase cu 10-11 copii care să ne coste foarte mult. Şi atunci, poate că la nivelul municipiului mai trebuie reorganizate şi reaşezate nişte şcoli. Şi nu vreau să deschid o cutie a Pandorei ca să creăm stări de agitaţie că acum iar se unesc şcolile, dar asta va fi calea cea dreaptă. Banul public trebuie cheltuit în mod foarte corect şi nu se poate cheltui într-o clasă cu 10-11 copii. De aceea zic că poate reuşim să găsim o posibilitate la următoarea rectificare ca să realizăm acel cabinet de relaţii europene pentru copiii de la Mircea Eliade, unde, pe vremuri, noi am avut şi o clasă de Jurnalism. Din păcate, de la acea clasă de Jurnalism, copiii aceia care au apărut, săracii, cu toate că au avut şcoală, n-au reuşit să pătrundă în media publică. Dar asta este viaţa, au pătruns alţii!“.

Deputatul Ioan Benga a explicat care este situaţia imobilului din Moniom, destinat Educaţiei, şi ce s-a reuşit pentru copiii de acolo: „Este îmbucurător faptul că la Colegiul Naţional Mircea Eliade am adus un microbuz cu care vom duce copiii de la grădiniţa de la Moniom şi vom exploata la maximum clasele de la fosta Şcoală Generală 12. Acolo merg şi grădiniţele care au fost pe Vlădeasa. Acest microbuz va realiza transportul copiilor de la Moniom la Reşiţa şi de la Reşiţa la Moniom, urmând ca în acel spaţiu de la Şcoala de la Moniom să funcţioneze acel centru cultural-religios despre care am auzit lucruri foarte bune. Şi sunt foarte mândru că soţia preotului din Moniom reuşeşte să adune în jurul ei copii care fac lucruri minunate acolo şi tineri care au o vârstă foarte critică: 15, 16, 17, 18 ani“.