Reactualizat la:

Colocviile Reflex curg pe Valea Cernei de 18 ani

Colocviile Reflex curg pe Valea Cernei de 18 ani
Scris de Alexandra Gorghiu - BĂILE HERCULANE – Momentul special al celei de-a XVIII-a ediţii, desfăşurată la Băile Herculane în perioada 13 – 16 iunie, a fost premierea poetului Toma George Maiorescu şi a artistului plastic Silviu Orăvitzan. Cele două personalităţi de talie internaţională ale culturii cărăşene au primit Premiul „Senghor“ acordat de Societatea Poeţilor Francezi prin vicepreşedintele Michel Benard, acesta imprimând evenimentului un caracter internaţional. Poetul Octavian Doclin, redactorul şef al revistei Reflex a declarat că se simte onorat să includă o asemenea festivitate în programul colocviilor.

Rectifica

Cea de-a XVIII-a ediţie s-a desfăşurat în staţiunea Băile Herculane în perioada 13 – 16 iunie, evenimentul fiind dedicat Anului Centenar. Însă nu în dorul lelii, cum se fac, în general, prin ţară manifestările culturale sub semnul istoriei, cu bifarea lor în calendarul de activităţi sau prin proiecte superficiale, dar finanţate substanţial din fondul special alocat de Ministerul Culturii. Aici totul a fost gândit şi bine pus la punct, fiecare acţiune din program fiind trecută nu doar prin filtrul sentimental local, ci şi prin cel al rigorii unei selecţii a participanţilor, care prin contribuţia lor să dea valoare acestei aniversări. La momentul festiv al deschiderii, prezenţa prefectului judeţului, Matei Lupu, a dat nota oficială a evenimentului, acesta remarcând cât de necesare sunt asemenea manifestări culturale pentru comunitate, în ideea promovării valorilor locale. De asemenea, primarul Cristian Miclău s-a simţit onorat că oraşul Băile Herculane găzduieşte aceste colocvii şi le-a urat invitaţilor un sejur cât mai plăcut. Din partea instituţiei organizatoare, Ioan Benga, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a subliniat rolul scrisului în cultura cărăşeană, creionând imaginea culturii tradiţionale raportată la societatea zilelor noastre.

După deschiderea oficială, prof.univ.dr. Mircea Zaberca a susţinut o conferinţă cu tema „Marea Unire – Început de Epocă“, evidenţiind momentele de referinţă, cu acest prilej fiind lansată şi cartea sa dedicată acestui eveniment istoric, „Centenarul Marii Uniri 1918 – Banatul de Munte şi Voivodina“, publicată la Editura „Tim“ din Reşiţa, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“. Tot în contextul aniversării Marii Uniri, managerul Teatrului de Vest Reşiţa, Florin Gabriel Ionescu, a făcut cunoscut proiectul naţional al regizorului Ştefan Iordănescu „Ne ştim de 100 de ani“, care va fi realizat cu patru teatre din ţară, la care participă şi teatrul reşiţean.

A urmat aşa-numita seară a revistelor şi editurilor din ţară“, cu noutăţile editoriale la zi, principalul obiectiv al acestei întâlniri între scriitorii din ţară fiind atins, după cum remarca poetul Octavian Doclin, redactorul şef al revistei Reflex, întrucât scriitorii pot schimba între ei reviste şi cărţi. O contribuţie importantă la această ediţie a avut-o criticul şi istoricul literar Zenovie Cârlugea, poet deopotrivă, care şi-a prezentat cel mai recent volum „Lucian Blaga – Dicţionar esenţial – Oameni din viaţa lui“, apărut recent în seria Opera Omnia la editura ieşeană TipoMoldova. Dealtfel, această carte a dat şi prima din temele acestei ediţii a colocviilor, respectiv „Lucian Blaga şi bănăţenii“. Cea de-a doua temă a fost dată de personalitatea impresionantă a regizorului Ion Cărmăzan, „Bănăţenii şi filmul“, omul de film, dar şi scriitorul fiind elogiat de membrii Clubului de la Timişoara, dar şi de oamenii de cultură din judeţ cu care colaborează. Tot pentru secţiunea film a venit şi tânărul cinefil reşiţean Andrei Bălbărău, care a prezentat două filme documentare.

În ultima zi, Octavian Doclin a lansat şi noul număr al revistei de artă, cultură şi civilizaţie „Reflex“, proiect sprijinit de Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi CJCPCT, organizatorii Colocviilor. Ca o noutate în peisajul editurilor din ţară, a fost prezentată editura clujeană „Ecou Transilvan“ care a adus la Băile Herculane cele mai noi apariţii, între care „100 de ani de cinematografie românească“ de Ioan Pavel Azap şi „Lumea lui Orăvitzan“ de Ionel Bota. Momentul special al ediţiei a fost premierea poetului Toma George Maiorescu şi a artistului plastic Silviu Orăvitzan de către Societatea Poeţilor Francezi prin vicepreşedintele Michel Benard, care a dat evenimentului un caracter internaţional. Colocviile s-au încheiat cu „Rotonda poeţilor“, tradiţionalul regal de poezie, cu participarea poeţilor invitaţi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Gorjean prins de radar „zburând“ la Bucoşniţa: 177 km la oră!
BUCOŞNIŢA - Record absolut şi nedorit, titrează Poliţia judeţului, vorbind despre ceea ce a surprins, miercuri, 20 [...] mai multe »
Audi căutat în Italia, găsit la Naidăş
NAIDĂŞ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Naidaș au identificat, cu prilejul controlului, [...] mai multe »
Accident cu o victimă, la Zerveşti
ZERVEŞTI - O persoană a fost rănită în urma unui accident produs miercuri după prânz, în jurul orei 13.45, pe DJ [...] mai multe »
Colegiile tehnice reşiţene au fuzionat
REŞIŢA - Începând cu anul şcolar 2019-2020, Colegiul Tehnic Cărăşan şi Colegiul Tehnic Reşiţa se unesc, la [...] mai multe »
I-au facturat internet pentru telefonul… fix
VĂLIUG - O cititoare de 75 de ani, din Văliug, s-a adresat redacţiei Jurnal de Caraş-Severin după ce s-a trezit [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor – o întâlnire de breaslă
REŞIŢA - Este cea de-a doua manifestare desfăşurată sub semnul „Anului presei în Banatul Montan“. mai multe »
A început toaletarea de primăvară a arborilor
REȘIȚA - Profitând de vremea însorită şi temperaturile ridicate, mai mulţi angajaţi de la Spaţii Verzi din [...] mai multe »
Cărășenii bolnavi de plămâni, scutiţi de drumuri în alte judeţe
CARANSEBEȘ - Pacienții cu boli pulmonare din Caransebeș și din județ nu vor mai fi puși pe drumuri pentru [...] mai multe »
Gripa face a treia victimă în Caraş-Severin
REŞIŢA - Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani din Reşiţa, după cum ne informează Direcţia de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou