Reactualizat la:

Colecţionarii de artă înglodaţi în datorii

Colecţionarii de artă înglodaţi în datorii
REŞIŢA – Nemţii nu se mai dau în vânt după obiectele de anticariat ale colecţionarilor reşiţeni.

Rectifica

Recesiunea economică este resimţită din plin şi de colecţionarii de artă reşiţeni. Dacă până nu demult pragul singurului magazin de anticariat din judeţ era trecut de mulţi germani, care niciodată nu plecau cu mâna goală, acum, situaţia este cu totul alta.

Vânzările au scăzut, iar colecţionarii s-au îndatorat după ce au achiziţionat mai multe piese de valoare de la reşiţenii care, pe timp de criză, şi-au scos vechiturile la vânzare.

Dacă întrebi colecţionarii îţi vor spune că pasiunea stă înaintea banilor, şi că scopul meseriei lor este de a conserva trecutul. Există şi oameni care fac bani frumoşi din anticariat, care participă la expoziţii internaţionale, şi care păstrează meseria din tată în fiu. Clienţii anticariatelor sunt, în general, oameni de afaceri, cunoscători de artă, şi care ştiu că este rentabil să investeşti în obiecte vechi.

Până nu demult, pragul singurului anticariat din Reşiţa şi din judeţ era trecut de mulţi nemţi, care niciodată nu plecau cu mâna goală. Iar oferta era una generoasă. De la agrafe pentru pălării şi vaze din antimoniu argintate, până la cristale de Boemia, tablouri şi icoane, datate şi semnate de prin anii 1910 – 1920. Întotdeauna cumpărau mai multe obiecte, pe care fie le păstrau, fie le vindeau mai departe sau le ofereau cadou apropiaţilor. Astfel, atât colecţionarii reşiţeni, cât şi clienţii acestora erau mulţumiţi.

De la un timp însă, nici nemţii nu au mai trecut, nici vânzările nu au mai crescut. Colecţionarii de artă pun totul pe seama recesiunii economice. „Înainte oamenii veneau să ne vândă obiecte mai puţin valoroase, dar, în ultima perioadă, aceştia ne aduc colecţii mai scumpe. Pentru a le putea achiziţiona, băgăm adânc mâna în buzunare sau ne împrumutăm. Din păcate, odată marfa cumpărată, ea poate rămâne la noi câţiva ani buni. Şi nu pentru că oamenii nu ar fi interesaţi, ci pentru că în acest an de criză, aceştia sunt mult mai atenţi când vine vorba de cheltuirea banilor“, ne-a spus Rodica Păducel, proprietara anticariatului din Reşiţa.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!
CARANSEBEŞ - Asta spune noul manager al spitalului din Caransebeş, care a precizat că oricine este liber să plece [...] mai multe »
Delegaţia TMK s-a întors cu patru premii acasă
RUSIA - În 12 octombrie s-a încheiat cel de-al 15 forum al TMK ce a reunit angajaţi din cadrul întregului grup. [...] mai multe »
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou