BIGĂR – Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița, anunță finalizarea lucrărilor de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr. Valoarea totală a fondurilor alocate proiectului este de aproximativ 140.000 de euro.
Proiectul de amenajare contribuie la protejarea cadrului natural și la valorificarea potențialului turistic al zonei. „În România sunt atât de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigăr, care au nevoie de noi să le protejăm și să le ducem povestea mai departe. Faptul că ideea a plecat de la colegii noștri din Timișoara ne bucură și este încă o dovadă a promisiunii companiei noastre, aceea că suntem mereu atenți la ceea ce lăsăm după noi. Suntem onorați că am putut să contribuim pentru ca povestea cascadei Bigăr să cucerească mai ușor cât mai mulți oameni”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager Coca-Cola HBC România.
Întregul proiect a fost coordonat de Asociația ViitorPlus. Demarate în luna iulie 2016, lucrările de amenajare eco-turistică au vizat dezvoltarea unui traseu turistic coerent – începând cu accesul în zona cascadei Bigăr şi continuând cu restul obiectivelor turistice din apropierea sa. La aproape 10 luni distanță, vizitatorii se pot bucura de rezultatele proiectului. Principalele lucrări de reabilitare aduse zonei sunt: amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B; amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei; amenajarea unor spații și poteci între cascadă și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei; dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.
„A fost un proiect extrem de provocator, care s-a întins pe 3 ani de zile, dar suntem mândri ca l-am finalizat cu bine, mai ales că este un exemplu reușit de parteneriat între organizații publice, private și un ONG.” a declarat Teia Ciulacu, Președintele Asociației ViitorPlus.