Reactualizat la:

Şcoala, mai goală de la an la an

CIUCHICI – Două cadre didactice pregătesc cei 16 elevi de clasele I-IV şi cei 16 copii de grădiniţă.

Rectifica

Este vorba despre dna educatoare Elena Nebileac şi dna învăţătoare Camelia Duca, cea care îndeplineşte şi funcţia de director.

În instituţie, elevii de clasele I-III şi cei de clasele II-IV învaţă în două clase simultane.

Muncă titanică

Pentru dna Duca, programul începe la ora 8.00. Atunci începe şi orarul celor zece elevi de clasele I-III, cu care dna învăţătoare lucrează până la ora 12.00.

Elevii de clasele II-IV vin la ora 10.00 şi rămân la şcoală până la ora 14.00, interval în care primele două ore se suprapun cu programul colegilor din cealaltă clasă.

„La ora 7.00 pleacă microbuzul cu care vin la şcoală, iar la 14.50 pleacă înapoi spre casă“, ne spune dna Duca. Pentru a ajunge la elevi, învăţătoarea face naveta zilnic de la Oraviţa.

Pentru copii

Directorul instituţiei se arată mulţumit de comunicarea cu Primăria. „Împreună am încercat să facem ceva pentru elevi.

Prin implicarea Primăriei, avem fax şi un calculator conectat la internet. În vacanţa de vară s-au făcut zugrăveli în clădire, iar la grădiniţă s-a adus mobilier nou şi mochetă nouă“, ne-a mai declarat dna Duca.

Eforturile Primăriei nu se opresc aici. După ce a aprovizionat şcoala cu lemne pentru iarnă, Primăria are în vedere şi înlocuirea ferestrelor de la faţada clădirii, cu altele termopan.

Trei oferte în plic sigilat au sosit zilele trecute pe adresa Primăriei. Astăzi, acestea vor fi deschise şi se va alege oferta cea mai bună.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou