REŞIŢA – Reşiţenii care vor parcare de domiciliu sau de reşedinţă mai au la dispoziţie o zi pentru a-şi revendica locurile.
Reşiţenii care doresc să se folosească de dreptul de preemţiune acordat la închirierea locurilor de parcare mai au la dispoziţie o zi, cea de 31 martie, pentru a-şi achita taxa aferentă. Potrivit municipalităţii, acesta este termenul de plată pentru rezervarea locurilor de parcare de domiciliu sau reşedinţă. După această dată, locurile rămase nerevendicate vor fi declarate vacante, urmând să fie atribuite următorilor de pe lista de aşteptare.
Taxa de parcare aferentă anului 2015 este de 99,70 de lei şi mai poate fi achitată în această ultimă zi între orele 8.00 şi 15.00, la sediul Serviciului Public pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa (str. Petru Maior nr. 2, Blocul 800), la Compartimentul Parcări, situat la etajul III, camera 3314.
Vizavi de acest drept de preemţiune, mai mulţi reşiţeni şi-au arătat nemulţumirea întrucât au considerat că se produc anumite greşeli din punct de vedere organizatoric. De exemplu, în cartierul reşiţean Lunca Bârzavei, locuitorii unei străzi unde nu mai sunt disponibile locuri de parcare primesc, prin repartizare, locuri pe altă stradă, la patru blocuri distanţă. Astfel, în timp, locurile de pe cea de-a doua stradă se ocupă în totalitate, iar locatarii blocurilor de acolo ajungând să primească parcare pe prima stradă unde se eliberează între timp locuri. Şi uite-aşa cetăţeanul A parchează în faţa casei lui B, care nu-şi poate parca maşina în faţa propriei case, ci în faţa casei lui A… Dacă unul dintre ei renunţă la locul de parcare, acesta n-ar reveni celuilalt (care are deja un loc de parcare), ci următoarei persoane de pe lista de aşteptare.
O altă problemă sesizată de reşiţeni este aceea că, după expirarea datei de 31 martie, locurile de parcare n-ar fi repartizate potrivit listei, aşa cum ne informează reprezentanţii municipalităţii, ci printr-o licitaţie ţinută la sediul celor de la Compartimentul Parcări. „În situaţia în care sunt locuri de parcare, aceasta se distribuie în funcţie de vechimea cererilor şi de dorinţa solicitanţilor. În cazul în care numărul locurilor este mai mic decât numărul de solicitări, acestea sunt acordate după procedura de licitaţie publică“, ne informează Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.