Reactualizat la:

Clisura Dunării, sub zăpadă

Clisura Dunării, sub zăpadă
CARAŞ-SEVERIN – Vijelie pe Muntele Semenic şi viscol de 100 km pe oră în oraşul din Clisura Dunării.

 (3 comentarii)

Rectifica

Orașul Moldova Nouă a fost paralizat la sfârşitul săptămânii trecute din cauza vântului şi a zăpezii viscolite. Rafalele care au ajuns chiar şi la 100 de km pe oră. Vântul a bătut cu o asemenea putere încât s-au frormat troiene de zăpadă de peste un metru, scările blocurilor fiind blocate.

Între imobile însă, troienit, stratul de omăt a ajuns şi la doi metri. Oamenii au sărit pe geamuri pentru a curăţa zăpada şi a debloca intrările. Reprezentanţii Companiei de Drumuri Naţionale au lucrat în permanenţă, degeaba însă, întrucât vântul a adus imediat zăpada la loc. DN 57 C Naidăş- Socol a fost blocat de sâmbătă, de la ora 16.00, şi până duminică dimineaţa, tot din cauza troienelor de zăpadă. În zonă s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire, însă fără succes. Aproape 24 de ore a fost închis şi drumul spre Ştinăpari.

Dacă drumarii au acţionat în raza lor de competenţă, nu la fel a procedat administraţia publică din Moldova Nouă. Sâmbătă, angajaţii primăriei nu au mişcat nici măcar un deget, pe motiv că nu au utilaje. Cel mai grav a fost pentru câteva zeci de persoane care locuiesc în zona capelei Bisericii Sfinţilor Constantin şi Elena, blocate în case din cauza zăpezii. Autorităţile s-au limitat să se declare neputincioase în faţa naturii dezlănţuite.

Primarul Ioan Chisăliţă nu a fost de găsit iar tot greul a picat pe umerii viceprimarului Gheorghe Sporea. „Vântul a bătut cu peste 100 km/oră iar operaţiunile de intervenţie au fost aproape imposibile“, a spus unul dintre angajaţii primăriei.

Lucrurile au mers până într-acolo încât, din cauza zăpezii, o familie a stat cu mortul în casă, fiindcă sâmbătă a fost imposibil să ajungă la cimitir pe drumul blocat. Preotul paroh Remus Căta a apelat şi el la administraţia locală pentru deblocarea drumului, dar a primit acelaşi răspuns: „Nu sunt utilaje“.

„Sâmbătă trebuia să fie slujba de înmormântare a unui om, dar în situaţia în care ne aflăm am amânat înmormântarea pentru duminică“, ne-a spus preotul. Deşi a fost atenţionare de cod galben, în Caraş-Severin au fost zone care au scăpat de ger şi ninsori. Conform Companiei de Drumuri Naţionale, în judeţul nostru au fost probleme pe DN 57 km Pescari- Nicolinţ , unde erau ieri porţiuni de zăpadă de până la un cm, la fel şi pe DN 57A Pojejena -Socol, DN 57B Anina – Bozovici sau pe DN 67D, Valea Cernei – Băile Herculane. Între Caraşova şi Anina drumul era ieri seară umed, cu porţiuni de zăpadă.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Popa întinde mâna „victimelor“ lui Orlando
REŞIŢA - Primarul Reşiţei – care estima un „efect pervers“ al bunăvoinţei Guvernului de a da cu o mână şi [...] mai multe »
Amendă că şi-au furat lemnele de pe terenurile lor?…
DEZEŞTI - Se poate, sigur că da, fiindcă trăim în ţara tuturor posibilităţilor, cum comenta cineva la un articol [...] mai multe »
Incendiile de vegetaţie, mai dese decât… ghioceii
CARAŞ-SEVERIN - Caraş-Severinul a numărat deja 35 de incendii de vegetaţie, dintre care 12 înregistrate doar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou