Reactualizat la:

Clisura Dunarii, promovata in festival

Clisura Dunarii, promovata in festival
MOLDOVA NOUA – Două asociaţii din zonă propun crearea unui eveniment peren care să readucă Clisura în interesul turistic.

Rectifica

Asociaţia Turism și Agrement „Cazanele Dunării” şi Asociația Dunărea Moldova Nouă au înaintat propuneri forurilor judeţene din Caraş-Severin şi Mehedinţi pentru organizarea unui eveniment de promovare reprezentativ pentru zona turistică Clisura Dunării, mai exact „Luna Turismului în Clisura Dunării“.

„Pentru a asigura o vizibilitate sporită şi un impact cât mai mare la nivel național al evenimentului, vom invita Autoritatea Naţională pentru Turism pentru a fi co-organizator al evenimentului şi promovarea acestuia să se realizeze sub egida brandului de ţară. Parteneri ar fi unităţile administrativ teritoriale din Clisura Dunării, iar printre invitaţi s-ar număra cei din judeţele care compun microregiunea Clisura Dunării, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi ştiinţifice de importanţă regională şi naţională, reprezentanţi ai organizaţiilor cu care avem relaţii de parteneriat şi colaborare, mass-media din domeniul turismului. De asemenea, avem în vedere participarea unor delegaţii oficiale din Germania, Danemarca, Cehia, Serbia, Bulgaria, comunităţile din Clisură având încheiate cu acestea protocoale de înfrăţire, de colaborare şi parteneriate”, a precizat Corneliu Martin, preşedintele Asociaţiei Dunărea.

Organizarea acestui eveniment s-ar reflecta şi în creşterea veniturilor agenţilor economici din turism şi activităţi conexe şi implicit în creşterea veniturilor la bugetul de stat şi bugetele locale. Propunerea iniţiatorilor este ca evenimentul să se desfășoare în luna iunie a fiecărui an, şi pentru anul 2014 a fost promovată perioada 5 – 29 iunie.

„Printre activităţile cu caracter permanent, care vor avea loc pe întreaga perioadă de desfășurare ar fi expoziții de pictură, fotografii, produse meșteșugărești și de artizanat, costume populare tradiționale ale comunităților etnice din Clisură, prezentare de produse gastronomice tradiţionale specifice comunităţilor, concursuri de pescuit, o regată nautică cu caiace pe traseul Baziaş – Moldova Nouă – Orșova, o caravană cicloturistică şi multe altele, care să integreze însă şi întregul potenţial turistic al judeţului”, a mai precizat preşedintele asociaţiei.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou