Reactualizat la:

Clipa de somn, fatala

Clipa de somn, fatala
Scris de A.M. - CARAȘ-SEVERIN – Ultimele 48 de ore au adus mai multe accidente rutiere pe șoselele cărășene, unul dintre acestea, din păcate, soldându-se cu decesul unui conducător auto

Rectifica

Un grav accident de circulaţie, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a fost rănită, s-a produs pe DN6, în satul Sadova Veche, aparţinător de Slatina Timiş. Protagonistul incidentului, un cărăşean de 47 de ani din Obreja, care conducea un autoturism dinspre Orşova spre Caransebeş, a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi a ieşit mai apoi de pe carosabil, izbindu-se frontal de un podeţ din beton. Şoferul şi-a pierdut viaţa, iar o femeie de 39 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă, s-a ales cu răni uşoare.

Băutură şi femei! La volan…

O femeie de 64 de ani a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs în apropierea reşedinţei judeţului. Într-o curbă, pe fondul consumului de alcool, protagonista incidentului, o reşiţeancă de 31 de ani, care conducea un autoturism dinspre Văliug, a intrat pe contrasens, izbindu-se de alt autoturism condus regulamentar de un reşiţean de 62 de ani. „După producerea accidentului, conducătoarea auto a părăsit locul faptei, fiind identificată de către polițiști în jurul orei 11.00, pe raza municipiului Reșița. În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea gravă a unei femei în vârstă de 64 de ani, pasageră pe locul din dreapta-față în autoturismul condus regulamentar. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul femeii rezultatul fiind 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului“, ne informează Poliţia judeţului.

Victima propriei viteze

O femeie de 36 de ani din Oţelu Roşu a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost victima unui accident de circulaţie. Cărăşeanca se urcase pe un motociclu, pe care l-a condus dinspre Lugoj spre Soceni, şi din cauza vitezei, într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul vehiculului, trecând pe contrasens, apoi părăsind carosabilul. „În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă femeii, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale“, ne informează Poliţia judeţului.

Intersecţie accidentală

Ea, de 25 de ani, din Gătaia, şi el, de 19 ani, din Reşiţa, şi-au intersectat drumurile pe malurile Bârzavei, într-un mod deloc plăcut, cu urmări de natura legii penale. Tânăra din Gătaia conducea un autoturism pe strada Piaţa Republicii, dinspre Muncitoresc spre Centrul Civic al Reşiţei, iar la intersecţia semaforizată cu străzile Oituzului şi Castanilor, a trecut pe culoarea roşie, izbindu-se de autoturismul condus regulamentar de tânărul reşiţean. „În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto și a pasagerului pe locul din dreapta-față în autoturismul care circula regulamentar. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, ne spun cei de la IPJ.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Elevii resiteni sunt Made for Europe
CARAŞ-SEVERIN - Judeţul Caraş-Severin şi-a ales reprezentanţii la etapa naţională. mai multe »
Sase accidente in doar doua zile
CARAȘ-SEVERIN - O persoană a decedat, una a fost rănită grav, iar alte patru au suferit răni ușoare. Acesta este [...] mai multe »
42 de migranti prinsi azi noapte la Frontiera de Vest
CARAȘ-SEVERIN - Nu mai puțin de 42 de persoane au fost prinse în noaptea de 24 spre 25 martie, după ce au trecut [...] mai multe »
Desfasurare de forte in Piata Tricolorului
REŞIŢA - Ziua Poliţiei Române a prilejuit o serie de manifestări în Piaţa Tricolorului, în special spre bucuria [...] mai multe »
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vine duminica la Racasdia
RĂCĂŞDIA - Primăria comunei Răcăşdia se pregăteşte intens pentru cea de-a XXXV-a ediţii a Marelui Târg de [...] mai multe »
Alti 25 de migranti prinsi la Frontiera de vest
GRĂDINARI - Nu mai puţin de 25 de cetăţeni străini au fost prinşi în dimineaţa de vineri, 24 martie, în zona de [...] mai multe »
Caras-Severinul are buget
CARAȘ-SEVERIN - În ședința ordinară din 23 martie, consilierii au votat bugetul Consiliului Județean [...] mai multe »
CSM Resita, victorie pentru Gigi Roua
REȘIȚA - Rosso-nerii vor juca sâmbătă cu gândul la legendarul maseur din Valea Domanului. mai multe »
Intre datorie si pasiune
REŞIŢA - Cele două se pot împăca bine, după cum a demonstrat-o, din nou, comisarul de poliţie Flavian Savescu, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou