Reactualizat la:

City Center – confortul unui cămin, în mijlocul aventurii urbane

City Center – confortul unui cămin, în mijlocul aventurii urbane
ADVERTORIAL. În sfârşit te-ai decis să faci o schimbare de proporţii în viaţa ta şi ai ales să te muţi. Dar unde? Răspunsul pentru o schimbare adevărată îţi este oferit chiar în Centrul Civic, în cea mai nouă clădire care se conturează în peisajul urban: City Center.

Rectifica

Cine ar fi crezut acum câţiva ani că în Centrul Reşiţei se mai poate construi ceva? Sau cine ar fi crezut că vatra oraşului ar putea căpăta alt aer decât cel pustiu şi abandonat care părea să lâncezească lângă minunea cinetică a maestrului Constantin Lucaci? Ei, bine, inima industrială a Reşiţei se reconturează într-o direcţie a modernizării şi a aventurii. În paralel cu dezvoltatorii de la City Center, municipalitatea creionează un nou Centru Civic, cu o piaţă modernizată, cu dale solide, din care curg promenade spre alte zone ale urbei, cu poduri recondiţionate şi cu un Funicular Aventura Park menit să devină un centru gravitaţional. Fie că vrei să admiri răsăritul de soare deasupra oraşului, la o cafea pe vechiul funicular, fie că vrei să surprinzi apusul dându-te pe tiroliana care urmează să fie amenajată acolo, să ai acel „acasă“ la City Center îţi va fi cel mai convenabil. Şi e lucru mare să te bucuri de confortul unui cămin chiar în inima urbei, după o zi de muncă sau de aventură urbană, unde îţi sunt aproape cele mai noi centre comerciale din oraş, promenadele pe malul Bârzavei sau, de ce nu, stadionul unde poţi face câteva ture de alergări.

„Atunci când eşti în cautarea unui apartament, alege această zonă accesibilă cu infrastructură dezvoltată. Fă-ţi un plan din capul locului, care să cuprindă ceea ce îţi doreşti de la «căminul visurilor tale» şi nu te abate de la criteriile tale sub nici o formă! Indiferent de ofertele pe care agenţii imobiliari ţi le vor prezenta ca fiind «cele mai avantajoase», nu renunţa la criteriile şi «pretenţiile» pe care apartamentul pe care ţi-l doreşti trebuie să le îndeplinească, precum: poziţie, confort, siguranţă, etaj, preţ. Decide de la început să locuieşti la City Center, zona care se pliază cel mai bine nevoilor, priorităţilor tale şi ale familiei, o locaţie ultracentrală, modernă, care-ţi oferă maximum de confort şi siguranţă“, ne asigură dezvoltatorii.



Mai multe stiri din categoria Anunturi, advertorial
E sezonul portocalelor! Dar nu şi al cojii de portocală de pe picioarele tale!
ADVERTORIAL. Hai la noi, la Salon Diva, să îţi tonifiezi pielea, să o hidratezi, să îţi faci o bucurie! mai multe »
Spre BADEN- BADEN, direct de pe Aeroportul Timișoara
ADVERTORIAL. Orașul Baden Baden situat în sud-vestul Germaniei, chiar la granița cu Franța și care face parte din [...] mai multe »
Primul Târg de Crăciun din Anina! La Unicorn Farmec!
ADVERTORIAL. Marile orașe din țară încep pregătirile de sărbători, cu luminițe și evenimente speciale. Anina nu [...] mai multe »
ANUNȚ
ADVERTORIAL. Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală [...] mai multe »
INFORMARE privind depunerea solicitarii de emitere a avizului de gospodarirea apelor
REȘIȚA - Această informare este efectuată de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA, cu sediul în municipiul Reșița, [...] mai multe »
De 1 Decembrie să mâncăm tradiţional! Cu AGIL!
ADVERTORIAL. Mai sunt câteva zile până sărbătorim 1 Decembrie, iar noi te aşteptăm în magazinele AGIL pentru a [...] mai multe »
Sărbătorește 1 Decembrie la Opium!
ADVERTORIAL. De Ziua Naţională te aşteptăm la OPIUM, în Caransebeş, să te răsfăţăm cu mâncarea care îţi [...] mai multe »
Doreşte-ţi să străluceşti! De Sărbători!
ADVERTORIAL. În noaptea de Revelion trebuie să străluceşti, trebuie să îţi doreşti să fii superbă! Începe cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou