Reactualizat la:

Cititul nu dăunează sănătăţii

Cititul nu dăunează sănătăţii
REŞIŢA – La târgul de carte organizat în Parcul Tricolorului au participat puţini reşiţeni.

 (5 comentarii)

Rectifica

Pornind de la deviza „Lectura nu dăunează grav sănătăţii“, Primăria Reşiţa în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor a organizat, ieri, în Parcul Tricolorului din municipiul Reşiţa un târg de carte.

A fost un eveniment realizat în colaborare cu una din librăriile din municipiu care a pus la dispoziţia reşiţenilor o gamă variată de titluri: de la cele pentru copii şi până la romane, sau cărţi de specialitate. Târgul de carte a fost de fapt prima manifestare din cadrul evenimentului „Zilelor Reşiţei“.

Poate datorită timpului nefavorabil, a temperaturilor, sau poate chiar a orei de la care a pornit întreaga manifestare, iniţiativa nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului larg. Sau mai bine spus, organizatorii au fost în număr mai mare decât vizitatorii. Fapt care confirmă obiceiul românilor şi a reşiţenilor de a nu citi.

Şi totuşi, au mai existat şi excepţii care nu au făcut altceva decât să confirme regula. „Preţurile sunt prea mari. Nu ne permitem“, ne-a spus Irina Păunescu, o tânără de 20 de ani. Nici Ion Cazacu, un reşiţean de 27 de ani nu era prea încântat de ofertă. „Eu mă aşteptam să fie preţuri mai mici decât în librării. Altfel de ce au organizat târgul. Mi se par prea scumpe cărţile“. Să fie oare criza financiară vinovată, sau apetitul scăzut pentru lectură?

„Eu cred că de fapt căutăm scuze pentru a nu citi. Ba că sunt cărţile prea scumpe, ba că salariile sunt prea mici. Nici noi nu avem o pensie foarte mare şi cu toate acestea facem un efort şi din când în când mai cumpărăm câte o carte“, ne-a spus Ioana Mihai. Dacă se vrea, se poate…

Doina Rolea



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou