Reactualizat la:

Circulaţia pe pasaj încă e închisă

Circulaţia pe pasaj încă e închisă
REŞIŢA – O comisie de la Bucureşti va veni săptămâna viitoare să evalueze gradul de distrugere al pasajului de la Intim-Triaj.

 (4 comentarii)

Rectifica

În urma celui de al treilea accident care a avariat foarte grav pasajul ce leagă cartierul Lunca Bârzavei de centrul municipiului, circulaţia pe partea superioară a acestuia a fost restricţionată, şoferii fiind obligaţi să facă o mică ocolire pe varianta care ducea pe Calea Timişoarei.

Şi partea de jos a pasajului, acolo unde au avut loc incidentele, a fost închisă pe ambele sensuri, aşteptându-se o comisie de la Bucureşti care să evalueze gradul de avariere al pasajului. „În clipa de faţă căutăm o soluţie de finanţare printr-un program de reparaţii. În cursul săptămânii viitoare, probabil va veni o comisie de la Bucureşti, care va evalua gradul de distrugere al podului şi va decide ce lucrări trebuiesc executate“, ne-a informat ing. Horaţiu Simion, director adjunct al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Tot la capitolul drumuri naţionale, şoferii sunt extrem de nemulţumiţi de starea DN 57, care leagă Oraviţa de Moraviţa. Foarte mulţi cititori s-au plâns că partea din Timiş a DN 57 este mai întreţinută decât cea din Caraş-Severin.

„Nu sunt nici un fel de discrepanţe, vom reface tot acest sector de drum. Lucrările au început deja, dinspre Moraviţa. Chiar acum, imediat după Paşti, am ajuns cu lucrările în Caraş-Severin. Dacă lucrurile decurg normal, la finele săptămânii viitoare lucrările de reabilitare vor fi terminate“, mai spune ing. Simion.

Cât priveşte reabilitarea pasajului reşiţean, încă nu se ştie ce fel de finanţare va primi, din fonduri europene, guvernamentale, rectificări bugetare ori alte surse.

Cristian Franţ



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou