Reactualizat la:

Ciobanii ameninta cu scumpiri

Ciobanii ameninta cu scumpiri
REŞIŢA – Deşi în urmă cu două săptămâni crescătorii de oi anunţau că nu vor vinde kilogramul de carne cu mai mult de 23 de lei, lucrurile stau cu totul altfel, acum, în prag de sărbători. Dacă cererea va fi mare, preţul kilogramului de carne de miel ar putea creşte cu până la patru lei.

Rectifica

Primii miei sacrificaţi ieri în Piaţa Reşiţa Sud şi-au găsit rapid cumpărători, în ciuda preţului cam „piperat“ – de 25 de lei/kg. Crescătorii spun că faţă de preţurile din supermarket-uri, unde kilogramul de carne ajunge la 30 de lei, ale lor sunt mici. Acesta este şi motivul pentru care ciobanii nici nu se gândesc la o ieftinire, ci mai degrabă la o scumpire, cu până la patru lei pe kilogram. „Oaia se ţine greu şi iarna şi vara. Nu mi se pare scumpă carnea, dacă ne gândim că în acest an s-au scumpit toate, inclusiv benzina şi motorina. Eu am două stâne, una pe muntele Semenic şi alta în apropiere de satul Doman. Numai benzina mă costă zilnic aproape 50 de lei, fără a pune la socoteală celelalte cheltuieli legate de întreţinerea oilor“, ne-a spus Pavel Bosioc.

Doru Crăciun, venit cu miei de la Goruia, spune că nu poate lăsa la preţ şi datorită taxelor impuse de SC Pieţe SRL. „Pentru o zi, masa costă 10 lei, iar 15 lei plătim pentru fiecare miel pe care-l sacrificăm aici. În condiţiile astea, nu putem ieftini. Ba din contră, dacă cererea va fi mare, pe vineri – sâmbătă, kilogramul ar putea ajunge la 28-29 de lei“, mai spune bărbatul.

Şi cum mulţi reşiţeni consideră că de pe masa de Paşte nu poate lipsi friptura sau drobul de miel, oricât de scump i-ar costa, ciobanii nu duc lipsă de cumpărători. „O dată în an este Paştele, aşa că voi cumpăra un miel întreg“, ne-a spus George Moloca. Există însă şi excepţii: oameni cu venituri modeste, care înlocuiesc mielul cu pulpele de pui. „Nu voi cumpăra nici o bucăţică de miel pentru că este foarte scump kilogramul. Vor trece sărbătorile şi cu carne de pasăre, care e mult mai ieftină“, ne-a spus Elisaveta Georgiu.

Roxana Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
S-a stins istoricul Liviu Groza
CARAȘ-SEVERIN - Reputatul istoric caransebeșean, cu 56 de volume publicate de-a lungul unei prestigioase cariere de [...] mai multe »
Peste doua milioane de euro pentru Bania
BĂNIA - La finalul anului 2017, Primăria Bănia îşi propune să investească în diferite lucrări de reabilitare. mai multe »
Omenie de jandarm
REȘIȚA - Vineri, 22 septembrie, un jandarm reşiţean din cadrul Detaşamentului 1 Mobil, aflat în timpul liber, a [...] mai multe »
Explozie de sabii si topoare la Caransebes
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit vineri, 22 [...] mai multe »
Cultivau cannabis in zona orasului Bocsa
BOCŞA - O grupare specializată în cultivarea ilicită de droguri a fost destructurată vineri, 22 septembrie, de [...] mai multe »
Consiliul Judetean a prins revolutia preturilor
REŞIŢA - Consilierii judeţeni s-au reunit în cadrul unei şedinţe ce a avut drept scop şi aprobarea bugetului [...] mai multe »
Nuntiul Apostolic, la Lupac
LUPAC - Excelența sa Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, însoțit de [...] mai multe »
Avem un salariat la 1,4 pensionari
REŞIŢA - Aceasta este realitatea în Caraş-Severin, unde, potrivit statisticilor, perspectivele sunt sumbre. mai multe »
Ziua fara accidente
CARAȘ-SEVERIN - În contextul Zilei europene fără accidente rutiere (21 septembrie), eveniment derulat la nivel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou