Reactualizat la:

Cine trage sforile la achizitiile Resitei?

Cine trage sforile la achizitiile Resitei?
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Cei doi noi viceprimari ai municipiului, Vasile Paul şi Adrian Dacica, şi-au prezentat intenţiile pentru mandatul pe care l-au primit.

 (3 comentarii)

Rectifica

Care sunt planurile celor doi noi viceprimari ai Reşiţei? „Mulţumesc tuturor indiferent de coloratura politică, pentru că eu consider că politica trebuie lăsată la uşa primăriei, am să fiu un viceprimar pentru cetăţenii oraşului, nu pentru cei care au votat un partid sau altul, a precizat Vasile Paul, din partea verzilor. Avem în continuare câteva proiecte, şi în prima etapă vom miza pe cele care se suprapun cu cele ale Partidului Liberal. Asta nu înseamnă că nu pot fi deschis la absolut orice propuneri venite atât din partea celorlalte partide care fac parte din consiliul local, cât şi a organizaţiilor şi a partidelor care n-au acces în acest for“.

Proaspăt desemnatul viceprimar al Reşiţei a ţinut să precizeze că nu va renunţa totuşi la proiectele verzilor, care vor fi promovate în continuare, pe listă figurând „protejarea naturii, legată în mod automat de gestionarea deşeurilor, de economia de energie. Probabil că mă voi ocupa şi de partea de iluminat public, consumurile energetice, cam ceea ce înseamnă fiecare unitate, începând poate de la fântâna publică. Domnul primar ne-a şi sugerat deja că se pot face nişte îmbunătăţiri în consumuri. Mă voi ocupa direct şi de aceasta, urmează să discutăm atribuţiile pe care le voi primi. Sper să ne înţelegem şi să preiau atribuţiile din domeniul pe care îl stăpânesc cel mai bine, respectiv mie mi-ar conveni tot ce ţine de partea de construcţii şi de achiziţii publice, fiind şi expert în domeniu“.

Adrian Dacica a mulţumit la rândul său celor care l-au creditat cu încredere, precizând: „Îmi voi consuma toată energia pentru binele comunităţii şi vom promova, în echipă, proiectele propuse de către domnul primar“.

Reamintim faptul că, la finele săptămânii trecute, Reşiţa a avut parte de desemnarea celor doi viceprimari, proces care s-a făcut fără trădăriile politice cu care ne-am obişnuit. În urmă cu patru ani, după votarea primului viceprimar, toate înţelegerile au căzut, desemnarea celui de-al doilea fiind amânată. Acum însă, numele celor doi viceprimari a fost cuprins pe acelaşi proiect de hotărâre, astfel că mazilirea vreunuia dintre ei a sărit din schemă.

Aşadar, urbea are acum doi viceprimari, Vasile Paul şi Adrian Dacica, ambii din partea grupului format din PNL şi Partidul Verde, ce deţine majoritatea în Consiliul Local Reşiţa. Amintim faptul că forul este format din nouă consilieri liberali, care se bucură de susţinerea celor doi verzi, şi din alţi nouă social-democraţi, susţinut de un pemepist. Atmosfera este destul de crâncenă, ţinând cont că mai toate proiectele s-au votat în sistem 11 contra 10, ceea ce ridică serioase probleme vizavi de iniţiativele pentru care va fi nevoie de o majoritate de două treimi, în cazul cărora cele două tabere vor fi obligate să se aşeze la masa dialogului şi a înţelegerilor.

„Viceprimarii sunt cei pe care ni i-am dorit, în speţă: domnul Adrian Dacica şi domnul Vasile Paul. Se pare că funcţionează acest grup şi mă bucur să constat acest lucru. Pe de altă parte, eu nu consider că sunt două tabere aici, grupul PSD şi grupul nostru, dimpotrivă“, consideră Ioan Popa, primarul Reşiţei, care a ţinut să precizeze că maniera de lucru în Consiliul Local s-a schimbat, lucru vizibil cu ocazia primei şedinţe ordinare: „Şedinţa a decurs într-o altă manieră decât eram obişnuiţi în ultimii ani, în sensul că nu s-a votat cu mâna-n sus şi mergem înainte. Am discutat şi întotdeauna sunt dispus să discut fiecare punct de pe ordinea de zi, cu cei care sunt în Consiliul Local, chiar dacă acest lucru va necesita mai mult timp. Şi mi-am manifestat intenţia şi dorinţa de a-i primi o dată, de două ori pe lună doar pe cei din grupul PSD pentru a le explica tot ceea ce am de gând să fac şi să mă consult şi cu dânşii. Cred că n-a mai făcut-o nimeni până acum şi e un lucru de bun augur“.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primarul Aninei: Strainilor le pasa mai mult de noi
ANINA - Problemele cu care se confruntă Primăria Anina şi Căminul pentru Persoane Vârstnice de aici sunt cunoscute [...] mai multe »
Resita astupa gaurile cu bani
REŞIŢA - Potrivit primarului Ioan Popa, în mai puţin de şase luni, s-a reuşit aproape înjumătăţirea datoriei [...] mai multe »
Pe cine?
CARAŞ-SEVERIN - Au mai rămas câteva zile şi vom fi chemaţi din nou să ne facem „datoria“ de a pune ştampila. [...] mai multe »
Urgente de Mos Nicolae
CARAŞ-SEVERIN - În Monitorul Oficial de Moş Nicolae a văzut lumina tiparului o hotărâre aprobată de Executiv, [...] mai multe »
Refaceri… neortodoxe
REŞIŢA - Dacă administraţia locală reşiţeană s-a plâns de multele spargeri ale carosabilului care ne-au lăsat [...] mai multe »
(E) PNL Caras-Severin aduna oite ratacite
REŞIŢA - Expresia aparţine preşedintelui liberalilor reşiţeni, Ioan Popa, legat de decizia unor membri ALDE. mai multe »
Mircea Vintila: Important este sa canti
REŞIŢA - Artistul subliniază importanţa compoziţiei în a face muzică de calitate. Crede în viitorul folk-ului [...] mai multe »
Elevii resiteni resimt bucuria de a darui
REŞIŢA - Aproximativ 250 de elevi şi 14 cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Reşiţa participă şi [...] mai multe »
Avea o urgenta: asternutul
REŞIŢA - Marţi, 6 decembrie a.c, în jurul orei 10.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou