REȘIȚA – …minte. Iubirea este singura noastră şansă de a fi oameni întregi, indiferent dacă se duce spre jumătatea care te face să te simţi complet, spre părinţi, copii, fraţi, surori, colegi sau spre alţi oameni cu adevărat importanţi din viaţa ta. Este singura şansă să nu ai zilele goale, nopţile pustii, sufletul chircit.
Sentimentele frumoase pentru cei din viaţa noastră ne aerisesc sufletul. Toţi avem nevoie de iubire, doar că unii uităm să o mai dăruim. Uităm să ne pese de cei care ne-au fost alături, când ne este bine îi uităm pe cei care ţin la noi cu adevărat, uităm să îi auzim sau să îi vedem pe cei dragi. Toţi greşim, iubirea e şi ea imperfectă în toate formele ei, dar ne este necesară tuturor în minte, în suflet, în paşii care cer curaj, în clipele care cer încredere, când nesiguranţa cere certitudini.
Mulţi îţi spun că te iubesc, doar că în iubirea fără conţinut nu prea crede nimeni. Degeaba spui copilului că îl iubeşti dacă tu nu ai timp să îţi faci timp o oră pe zi pentru el, degeaba îi spui mamei că o iubeşti dacă în momentele ei grele eşti departe, degeaba le spui bunicilor că ţi-e dor de ei dacă uiţi să îi suni, degeaba îi spui colegului că este minunat dacă tu peste o oră faci grimase în spatele lui. Mulţi îţi spun să ai grijă de tine dar ei niciodată nu au timp să te caute, să te asculte, să arate că le pasă în vreun fel, să vadă dacă tu într-adevăr ai grijă de tine.
Uneori facem greşeli, alteori avem dreptate, dar facem lucruri fără să ştim de ce le facem, deşi o justificare există întotdeauna. Şi cea mai simplă este că aşa am crezut că trebuie. Viaţa nu e despre toţi, ci despre fiecare în parte. Şi chiar dacă în noi sunt cheile pentru orice uşă pe care vrem să o deschidem, le căutăm mereu după pereţi clădiţi de alţii. Şi atât de mult ne place să ne uităm în oglinzi ce nu ne aparţin… Pentru că dacă ne-am uita în ale noastre, am evita lucruri ce nu ne fac bine şi oameni ce nu ne merită, ne-am schimba atitudinea faţă de noi înşine şi nu ne-am tot complace în situaţii care, mai devreme sau mai târziu, ne pălmuiesc. De fapt, dacă am înţelege că prietenul real ce îl tot căutăm în exterior este în interiorul nostru, la fel şi acceptarea lui, ne-am regăsi. Am înţelege cât de important este să îi iubeşti pe cei care te iubesc, cât de frumos este să fii apreciat, respectat, iubit.
Locul niciunuia dintre noi nu este lângă oameni pentru care nu suntem nici prioritate, nici alegere, indiferent că este vorba de prieteni, colegi sau alți oameni pe care îi consideri importanţi în viaţă. Nu vorbesc aici de relaţii de cuplu, unde celălalt trebuie să fie o prioritate, ci de celelalte relaţii care ne îmbogăţesc sau ne golesc viaţa.
Pentru mine, cuvintele sunt oglinzi pe care le modelez zilnic. De aceea, au o greutate aparte şi am impresia că le înţeleg sensul mai mult decât o fac mulţi. Eu cred în cuvinte, dar nu prea cred în oamenii ce rostesc doar cuvinte. Nu mă îndrăgostesc de cuvintele celor din jur, căci cuvintele fără fapte sunt o risipă.
Aşadar, iubiţi oamenii pentru care contaţi cu adevărat şi nicio clipă să nu vă minţiţi că nu aveţi nevoie de iubire!