Reactualizat la:

Cine ne lasa canalele fara capace?

Cine ne lasa canalele fara capace?
REŞIŢA – Doi tineri, unul de 15 şi unul de 19 ani, au fost surprinşi în timp ce cărau un capac de canal furat.

 (5 comentarii)

Operatorul reşiţean de apă AquaCaraş, responsabil şi de situaţia canalelor fără capac, a acuzat de nenumărate ori autorităţile locale că nu fac nimic pentru a stopa fenomenul furturilor.

Municipalitatea de pe Bârzava a făcut tot felul de verificări pe la centrele de colectat fier de la populaţie, dar, surpriză, niciunul nu deţinea în ogradă astfel de elemente. Acum, minunea s-a întâmplat şi au apărut primii suspecţi.

„Monitorizarea permanentă a zonelor din Reşiţa în care îşi desfăşoară activitatea centrele de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase s-a concretizat săptămâna trecută. Angajaţi ai Poliţiei Locale au identificat două persoane (Alin Moise K. – 19 ani şi Alin Flavius N. – 15 ani) care transportau un element metalic sustras de pe domeniul public al municipiului. Cei doi au fost reţinuţi şi conduşi la sediul Direcţiei Poliţia Locală, unde au fost identificaţi şi predaţi ulterior Poliţiei Municipiului Reşiţa, împreună cu bunul sustras, în vederea efectuării cercetărilor ce se impun“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

De fapt, elementul metalic sustras de pe domeniul public era un capac de canal.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Tinerii Reşiţei au pus umărul la curăţenie
REŞIŢA - O acţiune de ecologizare a intrărilor şi ieşirilor din Reşiţa şi în staţiunea Secu a fost pusă la [...] mai multe »
Crucea „Episcop Elie Miron Cristea” pentru doctorul Singh
CARANSEBEŞ - Directorul medical al spitalului din Caransebeș, Bhupinder Singh, unul din cei mai apreciați medici ai [...] mai multe »
Dorel a comis-o la Caransebeș
CARANSEBEȘ - Bună parte din cartierul Pipirig a rămas în această după amiază fără apă la robinete, după ce [...] mai multe »
Primarul Reşiţei vrea ca tinerii să se înscrie în politică…
CARAŞ-SEVERIN - ...dacă se poate chiar în PNL, în ceea ce înseamnă dreapta! „Cu stânga nu poţi să îţi faci [...] mai multe »
Chisăliţă: Dle Popa, promiteţi fără acoperire!
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „Cum a fost ajutată Reşiţa să piardă“, apărut pe CAON, senatorul [...] mai multe »
Valeria Schelean: Primarii nu au cum să acceseze bani
BĂILE HERCULANE - Deputatul cărăşean susţine că nu ar exista „fondurile guvernamentale pentru investiţii şi [...] mai multe »
Până şi virgulele stau în calea Semenicului
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa acuză birocraţia funcţionarilor care frânează cel mai dorit proiect al reşiţenilor. mai multe »
337 de elevi vor curăţa intrările Reşiţei
REŞIŢA - Proiectul „Reşiţa curată – curăţăm şi menţinem“, derulat de către Primăria Municipiului [...] mai multe »
Un obicei străvechi pentru memoria timpului
TÂRNOVA - Consiliul Judeţean Caraş-Severin și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou