REŞIŢA – Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa se agaţă de linia de plutire în privinţa personalului.
Politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din şapte vacante, până în anul 2014, a adus spitalul din Reşiţa într-o situaţie fără precedent. „Ne aflăm în situaţia în care, dacă de mai pleacă vreun om, indiferent pe ce specializare sau din ce domeniu de activitate, să fie dereglată întreaga activitate a unităţii spitaliceşti.
Am trecut prin etapele plecărilor cadrelor medicale către posturi mai bine plătite din alte ţări, demisii din cauza salariilor mici şi a volumului mare de muncă, iar acum suntem forţaţi să funcţionăm la limita posibilă pentru că nu putem aduce oameni calificaţi, să-i angajăm“, a precizat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa.
În plus, transferurile în interiorul unităţii pentru a acoperi lipsurile de la alte secţii sunt interzise, din pricina creşterii riscului de infecţii nozocomiale intraspitaliceşti. Toate acestea duc la o criză a resurselor umane cu care se confruntă în prezent principalul furnizor de servicii medicale din întreg judeţul.
De ani buni încoace, cadrele medicale, fie medici, fie asistente, fie infirmiere au migrat către alte ţări, unde serviciile medicale oferite sunt recompensate corespunzător. Numărul celor rămaşi în ţară s-a subţiat, şi volumul de muncă pentru aceştia a crescut, spre deosebire de salarii, care s-au diminuat.
Acesta este şi motivul pentru care nu se găsesc amatori pentru un job în sistemul sanitar: „De câteva zile am scos la concurs trei posturi, unul de medic şi două de asistente, dar nu am primit nici o cerere sau un CV. E normal, având în vedere că munca este multă şi salariul lasă de dorit. Venirea personalului medical de la unităţile spitaliceşti desfiinţate ne-a adus o gură de oxigen binevenită. Marea bucurie a fost de scurtă durată pentru că, spre exemplu, din cei 14 oameni veniţi de la Bozovici, au rămas trei, din pricină că nu am putut să le oferim locuinţe de serviciu“, a mai amintit dr. Dumitru Secăşan.
Prin urmare, dacă restricţia la angajări se menţine până în 2014, personalul spitalului reşiţean ar putea ajunge la „o şeptime“ din cel de acum, care este şi aşa la limita funcţionalului.
„Există şi cazuri, din fericire nu foarte dese, în care asistenţii muncesc până la 30 de ore un schimb, ies de la lucru, merg să doarmă şi se reîntorc la muncă. Lipsa de personal se regăseşte şi la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) unde patru medici răspund la 43.000 de cazuri pe an. Este prea mult şi obositor pentru oricine“, a adăugat Violeta Florea, responsabil cu relaţiile publice în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Acestor probleme li se adaugă şi subfinanţarea spitalului resimţită pe tot palierul sistemului sanitar.
Flavius Rotariu