Reactualizat la:

Cine-l vânează pe primar?

Cine-l vânează pe primar?
REŞIŢA – „De câteva luni sunt ameninţat, şi eu şi familia mea, cu tot felul de lucruri urâte“, spune primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Rectifica

„Bătăi, violuri, tâlhării, răpiri, moarte, toate acestea ni se promit. Primim astfel de telefoane ziua, şi la cele mai diverse ore din noapte“. Aceasta a fost declaraţia şoc făcută miercuri de primarul Stepanescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Poate edilul nu ar fi făcut o astfel de declaraţie dacă nu ar fi fost abordată din nou problema terenurilor din Reşiţa.

„Avem de-a face la Reşiţa cu o mafie a terenurilor şi a traficului excesiv de influenţă. Şi nu mă mai interesează pe cine supăr, dar vreau să vă spun că Reşiţa a fost şi este sărăcită de interese. Plecând de la interesele celor din Consiliul Local şi până la ale atâtor persoane din afară“ a continuat Stepanescu.

Primarul a amintit şi faptul că vineri, 12 decembrie 2008, în timp ce venea dinspre Lugoj, a fost urmărit de o maşină şi agasat cu farurile. „La un moment dat o maşină ne-a baricadat drumul, însă am reuşit să mă strecor şi să merg mai departe. Pe drum, pentru că nu-mi era totuna de ce se întâmplă am anunţat organele de ordine. La Reşiţa, tipii care m-au urmărit au fost opriţi şi au spus poliţiei că au vrut doar să vorbească cu mine“.

Primarul a spus că îi ştie pe cei care l-au hărţuit vinerea trecută: „Sunt doi reşiţeni, asociaţi în afaceri, sprijiniţi de un primar şi un viceprimar aflaţi în funcţie. Trist e că se apelează la astfel de lucruri. Şi toţi cei care mă ameninţă o fac pentru interesele lor. Zilele trecute am refuzat vânzări de terenuri pe la Km 2 şi 3 şi să dau nişte autorizaţii de construcţii pe care eu am considerat că nu are rost să le aprob . Unii dintre cei care nu mă lasă în pace sunt purtători de arme, sunt persoane influente. Mai multe nu are sens să spun“.

De ameninţările pe care le primeşte Stepanescu nu sunt străine Poliţia Reşiţa şi Serviciul Român de Informaţii. Plângerile au fost făcute la finele lunii septembrie. „Rezultatele nu le ştiu. Am înţeles că unele dintre aceste persoane mai au infracţiuni la activ, acum se vor conexa dosare. Veţi afla amănunte la momentul potrivit. Eu nu spun aceste lucruri pentru că mi-e frică. Chiar nu mi-e frică şi chiar voi rămâne primarul Reşiţei în continuare“, a încheiat edilul Reşiţei.

Dacă edilul reşiţean are dreptate în legătură cu aceste intimidări, avem motive să ne mândrim că trăim în Vest. Mai exact, în Vestul Sălbatic, pentru că acolo era ceva normal să ameninţi un oficial ales, şi, odată cu dânsul, pe toţi cei care l-au votat.

Dar întrebarea care rămâne e următoarea. Poate vor reuşi să-l sperie pe primar; însă vor reuşi oare câţiva „băieţi duri” să facă un întreg oraş să danseze cum vor ei şi „patronii” lor? Să nu uităm că acum 19 ani Reşiţa şi reşiţenii au avut de înfruntat un adversar mult mai puternic. Şi au câştigat.

Nina Curiţa



Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Saracia Resitei totusi produce. Sute de saci de gunoaie…
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană împreună cu operatorul de salubritate şi cu persoanele asistate social au pus [...] mai multe »
Concedii, faliment, amenzi sau concurenta?
REŞIŢA - Ceva trebuie să se fi întâmplat în Piaţa Reşiţa Sud, că demult n-a mai suflat vântul prin ea. Însă [...] mai multe »
Pana si gardurile si potecile ajung pe masa lui Hurduzeu
CARAŞ-SEVERIN - Dar multe din petiţiile trimise Consiliului Judeţean s-au referit și la starea drumurilor judeţene. mai multe »
Vesti bune pentru persoanele cu dizabilitati
CARAȘ-SEVERIN - Acestea vin de la Guvern, care a aprobat modificarea şi completarea Legii 448/2006, referitoare la [...] mai multe »
Va faceti casa in Caransebes? Atentie la hoti!
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii care își construiesc case trebuie să fie foarte atenți! În zonă există o [...] mai multe »
Un nou termen pentru Lupac
CARAŞ-SEVERIN - Deşi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, spunea că este necesară punerea în funcţiune a [...] mai multe »
In Caransebes, apa buna prin 2022. Sau mai devreme?
CARANSEBEŞ - Nu doar pârâul Dalci este cauza pentru care apa de la robinetele caransebeșenilor este una de proastă [...] mai multe »
Nicolae Capusan: Sa obtii documentatii si avize este aproape imposibil!
BĂILE HERCULANE - Omul de afaceri clujean, care a cumpărat hotelul Decebal din Băile Herculane pentru a-l restaura, [...] mai multe »
Uneori, mi-e dor de oameni…
REȘIȚA - Nu de chipuri, doar văd zilnic zeci, poate chiar sute. Mi-e dor însă de oameni cu care să ai ce să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou