Reactualizat la:

Cine i-a dat afară pe „câini“?

Cine i-a dat afară pe „câini“?
Acum câţiva ani, după ce parcursul european al echipei Dinamo Bucureşti se încheiase brusc, adversarii echipei din „Ştefan cel Mare“ începuseră să cânte sarcastic „Cine i-a dat afară pe câini“. Joi seară, mi-am amintit de acest refren, însă într-o versiune uşor diferită.

 (8 comentarii)

Rectifica

Căutând ceva interesant la televizor, am nimerit la meciul dintre alb-roşii şi Slovan Liberec. Pentru o fracţiune de secundă, am crezut că am de-a face cu o partidă din America de Sud; nu de alta, dar suporterii din America Latină sunt binecunoscuţi pentru excesele lor. Nici dacă era Maradona pe teren nu vedeam aşa ceva.

Şi chiar am avut ce vedea – un puşti scotea sufletul din personalul de securitate, alergându-i peste panourile publicitare, în timp ce restul suporterilor dinamovişti se pregăteau să invadeze terenul pentru a purta o „discuţie“ cu favoriţii lor. Iar asta, într-un meci oficial din Europa League… Câţiva kilometri mai încolo, în acelaşi oraş, cea mai titrată echipă din fotbalul românesc juca o partidă din aceeaşi competiţie fără spectatori. Motivul? Tot câţiva suporteri cu prea multă imaginaţie şi prea puţin respect faţă de fair-play.

Arbitrul întâlnirii Dinamo-Sloven nu a stat mult pe gânduri; nu s-a apucat să parlamenteze, ci a tăiat brusc întâlnirea. Şi, odată cu ea, speranţele şi munca întregii echipe bucureştene. Cele mai cunoscute echipe din România, încurcate chiar de către cei care, teoretic, ar trebui să-i sprijine…

Ce-ar fi de făcut? Să-ţi ceri scuze cu gesturi patetice, uneori incluzându-i chiar şi pe cei ce n-au avut nici o vină, e inutil şi ridicol. Nu toţi suporterii dinamovişti sunt vinovaţi, nu toţi microbiştii sunt huligani, avem mulţi idioţi dar nu toţi românii poartă responsabilitatea pentru acţiunile stupide ale câtorva indivizi. Vinovaţi sunt doar aceia care au sărit calul…. pardon, gardul, şi cei care nu i-au oprit la timp. Altfel spus, cei care „i-au lăsat pe «câini» să intre“.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 8

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou