Reactualizat la:

Cine a sustinut financiar caminele

Cine a sustinut financiar caminele
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Un bilanţ pe acest segment a fost prezentat recent de către instituţia care monitorizează situaţia.

Rectifica

Pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice Anina, prin contractul de finanţare şi actele adiţionale, a fost alocată suma de 3.092.845 lei, din care, până la finalizarea programului de finanțare (31 octombrie 2015), CPV Anina a cheltuit suma de 2.906.683 lei, rămânând un disponibil neutilizat la nivelul contractului de 186.162 lei. Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocșa, prin contractul de finanţare şi actele adiționale, i-a fost alocată suma de 3.449.692 lei, din care, până la finalizarea programului de finanțare, a cheltuit suma de 3.348.732 lei, rămânând un disponibil neutilizat la nivelul contractului de 100.960 lei. Potrivit AJPIS, fondurile alocate de la bugetul de stat prin programul de interes național au fost suficiente, proporțional cu numărul de beneficiari găzduiți în cămine pe perioada de derulare a programului.

Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială a prezentat recent analiza efectuată la cele două cămine pentru persoane vârstnice din Anina şi Bocşa, în principal legată de modul de finanţare a cheltuielilor de funcţionare. La Anina, de la bugetul local, pe parcursul derulării programului de finanțare a fost alocată suma totală de 40.789 lei. „Se poate observa că finanțarea de la bugetul de stat pentru susținerea cheltuielilor de întreținere și funcționare ale căminului, pe parcursul derulării programului de finanţare, a fost de aproximativ 74 ori mai mare decât fondurile alocate de la bugetul local, altfel spus comparativ cu alocările din bugetul de stat, din bugetul local au fost alocate fonduri în procent de 1.34%“, se precizează în analiza AJPIS. La nivelul căminului, din cei 49 de beneficiari, în acest moment doar 29 sunt cu domiciliul în orașul Anina, 18 sunt din afara orașului, dar de pe raza județului Caraş-Severin, iar doi sunt din alte județe.

În ceea ce priveşte modul de finanţare a cheltuielilor de funcţionare ale Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocşa, prin fondurile Ministerului Muncii, Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost alocată suma de 1.411 lei/beneficiar/lună. „Beneficiarii plătesc o contribuție de 60% din pensie fără să depăşească cuantumul contribuţiei lunare de întreţinere. De la bugetul local Bocşa, pe parcursul derulării programului de finanțare a fost alocată suma totală de 452.693 lei. După finalizarea programului de finanțare, prin HG nr. 995 din 23 decembrie 2015, a fost alocată suma de 135.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru finanțarea cheltuielilor de întreținere și funcționare ale căminului. Finanţarea de la bugetul de stat pentru susținerea cheltuielilor de întreținere și funcționare ale căminului, pe parcursul derulării programului de finanțare, a fost de aproximativ şapte ori mai mare decât fondurile alocate de la bugetul local, altfel spus comparativ cu alocările din bugetul de stat, din bugetul local au fost alocate fonduri în procent de 13%“, se aminteşte în analiza AJPIS. La nivelul căminului din Bocşa, din cei 48 de beneficiari doar 22 sunt cu domiciliul în orașul Bocșa, 22 sunt cărăşeni din afara orașului, iar patru sunt din alte județe.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ne vedem duminică, la vot!
CARAŞ-SEVERIN - Aşa îşi încheia prefectul judeţului, Matei Lupu, cuvintele după una dintre şedinţele de lucru [...] mai multe »
Neamţul va vota la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Şi, culmea, nici nu va lua buletine pentru Referendum, ci doar pentru Europarlamentare. Este vorba [...] mai multe »
Caraşul şi-a deschis „Porţile Poeziei“ pentru a noua oară
REŞIŢA - Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ [...] mai multe »
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Totul a fost posibil prin proiectul derulat de Rotary Club, alături de parteneri din Belgia, Austria, [...] mai multe »
Nouă primării cărăşene ţin gunoiul acasă
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Reşiţa nu mai ştie ce să facă să scape de subvenţiile la gunoi sau de costurile tot [...] mai multe »
Elevii lui Badescu, premiul I la „BOOVIE“
REŞIŢA - Cu toate dislike-urile răutăcioase ale contracandidaţilor, elevii reşiţeni de la Colegiul Naţional [...] mai multe »
Lucien Hora, locul doi la Cheile Grădiștei
REȘIȚA - Pilotul reșițean a ocupat locul doi în clasamentul general al etapei de viteză în coastă de la Cheile [...] mai multe »
Chiar dacă ai justiţie corectă, fără presă nu există democraţie
CARAŞ-SEVERIN - Afirmaţia a făcut-o la Reşiţa, în faţa presei cărăşene, jurnalistul Rareş Bogdan, cel care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou