Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Lumea este revoltată că Administraţia Cimitirelor cere numai taxe, fără să se îngrijească şi de iarba care creşte nestingherită lângă locurile de veci.

Un nou semnal de alarmă vine din partea unui tânăr, care a şi postat, dealtfel, într-o reţea de socializare câteva fotografii pe care le-a făcut recent în Cimitirul Nr.7, de pe str. Mureşeni, adică în Moroasa.

Fiecare avem pe câte cineva drag în cimitirele reşiţene, însă chiar dacă ajungem mai rar să aprindem o lumânare şi să punem nişte flori pe mormintele lor, asta nu înseamnă că atunci când o facem trebuie să ne temem că poate să sară vreun şarpe, care stătea tolănit la soare pe vreo criptă vecină sau din vreunul din tufişurile înalte cât un stat de om. Imaginile au fost surprinse, într-adevăr, în cimitirul din Moroasa, dar situaţia e identică în toate cimitirele reşiţene. O confirmă persoanele care au comentat situaţia prezentată, confirmăm şi noi, şi chiar garantăm că aşa este şi în Cimitirul nr. 8, în Govândari, pe str. Făgăraşului, invadat de ciulini de peste un metru, cel puţin în acest weekend.

E drept că s-au făcut lucrări importante, că cimitirul s-a extins, s-au cimentat alei şi s-au făcut trepte, pentru a ajunge mai uşor la mormintele celor dragi. De la alee, însă, până să ajungi unde trebuie, faci slalom nu doar printre morminte, ci şi printre bălăriile lăsate să crească în voie, asta pentru că nu s-a mai cosit vegetaţia de mult timp. Au contribuit şi ploile să ajungă atât de înalte bălăriile, dar mai ales nepăsarea. Omul curăţă locul de veci şi în jurul mormântului, dar restul? Dacă lângă locul respectiv e doar un teren viran, adică reţinut, cumpărat, însă nefolosit încă, e normal să crească iarba în voie, că n-o opreşte nimeni. Ar trebui, totuşi, să fie în responsabilitatea Administraţiei Cimitirelor, să cureţe, din când în când, să mai cosească buruienile crescute în aceste spaţii, fiindcă nu e obligaţia „familiei“ celui îngropat să cureţe şi terenul alăturat, decât în jurul mormântului, după cum nici popa nu-i obligat să o facă. Subliniem acest lucru, întrucât unul din comentariile postate exact asta sugera, să cureţe familia decedatului, că nu e obligat Statul să o facă. E drept că în străinătate, cine n-are timp sau putere să cureţe locul de veci, plăteşte pe cineva sau chiar administratorul cimitirului respectiv, care se îngrijeşte de mormânt, deci o taxă în plus, iar cimitirele din Germania, de pildă, sunt adevărate grădini ale Raiului, care nu vor ajunge niciodată în halul în care au ajuns cimitirele noastre.

Cât despre furturile de pe morminte, nici nu are rost să reamintim că nu o dată a fost semnalată dispariţia florilor şi a coroniţelor, care sunt revândute la piaţă. Hoţii sau mai bine zis „hoţomanele“ – că deja sunt cunoscute în Cimitirul Nr. 8 două persoane care au acest prost obicei, o femeie cu fiica acesteia, operează vara după ora 20.00, după relatările celor care le-au surprins asupra faptei. Cu un tupeu nemaipomenit, smulg cu tot cu rădăcină plantele abia sădite, lăsând doar găurile în mormânt, ceea ce face şi mai deplorabilă această situaţie, care-i revoltă pe reşiţeni.

Referitor la taxa pe cinci ani, iar nu-i corect, aşa cum consideră cei mai mulţi comentatori, doar să ceri şi să nu oferi nimic. Ceri bani în avans pentru cinci ani şi coseşti doar o dată la cinci ani? Cine nu-şi face curat pe mormânt şi în jurul mormântului, O.K., poate să primească şi amendă, dar cine-i amendează pe cei responsabili cu spaţiile dintre morminte?

Alexandra Gorghiu