Reactualizat la:

Cifre noi, acelaşi dezastru

Cifre noi, acelaşi dezastru
CARAŞ-SEVERIN – Valoarea pagubelor se ridică la 15,57 milioane de lei, cea mai afectată fiind Ciudanoviţa, cu pagube de 2,47 milioane de lei.

Rectifica

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, întrunit în şedinţă vineri, a aprobat cele două centralizatoare cu pagubele produse de inundaţii.

Astfel, în perioada 14-21 iunie, au fost afectate şase comune, respectiv Doclin, Bolvaşniţa, Berlişte, Goruia, Ramna şi Ciudanoviţa, cu satele aparţinătoare Tirol, Biniş, Doclin şi Vârciorova. În ceea ce priveşte pagubele înregistrate în zilele de 29 şi 30 iunie, acestea se ridică la aproape 11,8 milioane de lei.

Succedarea fenomenelor meteorologice nefavorabile, a ploilor abundente, şi scurgerilor de pe versanţi, precum şi creşterea debitelor şi a vitezei de scurgere în albii au dus la producerea acestor pagubelor. Este vorba despre alunecări de teren şi eroziuni ce au continuat să apară şi după trecerea viiturilor, din cauza umidităţii excesive şi a scăderii coeziunii solului.

„Trebuie să fim solidari, să ne ajutăm între noi. Sunt convins că localnicii nu aşteaptă doar ajutorul forţelor de ordine, ci se ajută şi singuri“, spunea prefectul Octavian Ţunea. Prezent la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost şi Titu Bojin, directorul Apelor Române Banat, care a solicitat tuturor primărilor din judeţ să prezinte, în cel mai scurt timp, planurile de apărare a localităţilor şi să verifice încă o dată sistemele de alarmare a populaţiei în caz de urgenţe.

Bojin a mai subliniat şi faptul că din cele 24 de proiecte derulate de către instituţia pe care o conduce, 19 se derulează la nivelul judeţului Caraş-Severin.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Instanța a decis! Mihaela Popovici nu se întoarce la spital!
CARANSEBEŞ - Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a pierdut definitiv procesul pe care-l [...] mai multe »
Un premiu de poveste dedicat Reşiţei, care „îşi merită şansa ei“
REŞIŢA - Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să [...] mai multe »
Cadou pentru fiu: ţeapă de 2300 de lei!
REŞIŢA - Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi [...] mai multe »
De ce au votat almăjenii cu PSD? Pentru că Hurduzeu le-a făcut drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - În Valea Almăjului, mai exact în comunele mari gen Bozovici, Dalboşeţ, Şopotu Nou, Iablaniţa, [...] mai multe »
Peste weekend, s-a răsturnat căruţa cu beţici la volan
CARAŞ-SEVERIN - Dosarele penale au fost pe val în weekend, pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor [...] mai multe »
Mihai Vintilă revine la Caransebeş cu prieteni adevăraţi
CARANSEBEŞ - Galeria de Artă „Corneliu Baba” din cadrul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a [...] mai multe »
Teatrul reşiţean sărbătoreşte 70 de ani cu un nou festival
REŞIŢA - Cu prilejul acestei aniversări, Teatrul de Vest Reşiţa organizează prima ediţie a unui festival cu un [...] mai multe »
Casă în flăcări la Maciova
CONSTANTIN DAICOVICIU - Un incendiu a izbucnit la o casa din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. Au intervenit [...] mai multe »
Tulburarea în faţa sfârşitului, în poezia lui Costel Simedrea
REŞIŢA - Cea de-a 12-a carte de versuri a poetului a fost prezentată săptămâna trecută la Biblioteca Germană [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou