Reactualizat la:

Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!

Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!
CARANSEBEŞ – Asta spune noul manager al spitalului din Caransebeş, care a precizat că oricine este liber să plece dacă nu îi convine să mai lucreze în unitatea sanitară pe care o va manageria!

 (1 comentariu)

Rectifica

După ce a anunțat măsuri de „chirurgie precisă și rapidă” pentru spitalul din Caransebeș, adică ambulatoriul și laboratorul să aducă imediat bani spitalului și nu altcuiva, noul manager, Adrian Cican, spune că nu se teme de reacția medicilor în frunte cu președintele Colegiului Medicilor, chirurgul Gheorghe Borcean. Cican crede că îl va convinge pe Borcean de necesitatea acestor măsuri care trebuie luate foarte rapid, pentru că spitalul nu este nici măcar pe zero acum, ci pe minus. Iar cui nu-i convin măsurile, este liber să plece, este mesajul voalat al noului manager.

„Vă garantez că măsurile <<chirurgicale>> se vor întâmpla, nu mi-e teamă de reticența medicilor, oricine este de înlocuit. E adevărat, este foarte greu să convingi medicii ca de mâine să facă altceva decât trebuie să facă, dar orice medic și orice manager, toată lumea suntem de înlocuit, nimeni nu are scaunul legat de persoana lui. Îl cunosc foarte bine pe dl doctor Borcean, îl știu foarte bine pentru că eu am stat 10 ani în Reșița, din 1987 până în 1996, soția mea este din Caransebeș, copilul meu este născut în Caransebeș. Eu am învățat un lucru, în funcția de manager trebuie să te înțelegi foarte bine cu toată lumea, nu ai voie să ai o relație contondentă cu absolut nimeni. Și atunci, vă spun că îl voi aduce la masă pe dl doctor Borcean fără nicio problemă și va vedea lucrurile care sunt demonstrate, nu mai trebuie să copiem de undeva”, le-a transmis noul manager medicilor din spital.

Adrian Cican a dat exemplul spitalului din Orșova, pe care l-a manageriat în ultimii doi ani și pe care a reușit să-l aducă la standarde moderne, chiar dacă cârcotașii pot spune că este de trei ori mai mic decât Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș sau că proiectele europene implementate au fost moștenite de la fosta conducere.

„Am reușit la Orșova, la o scară de 1 la 3, se poate întâmpla și aici. Dar aici aveți un mare avantaj pe care Orșova nu l-a avut, faptul că spitalul din Caransebeș nu suferă la punctul adresabilitate, nu trebuie să atragi pacienții, așa cum am fost nevoit la Orșova”, a adăugat managerul Adrian Cican. Acesta a mai precizat că pe lângă măsurile de „chirurgie precisă și rapidă” pe care le are în plan, fondurile europene pot fi o soluție pentru redresarea spitalului, așa cum s-a întâmplat la Orșova.

Răzvan Mihalcea



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou