Reactualizat la:

Chisaliţă a susţinut modificările Legii adopţiei

Chisaliţă a susţinut modificările Legii adopţiei
REŞIŢA – Senatorul cărăşean se numără şi printre iniţiatorii proiectului prin care se simplifică procedura de adopţie, se dau bani în plus şi concediu de odihnă.

Rectifica

Propunerea legislativă a fost dezbătută în Senat, apoi în Parlamentul României, în 26 iunie 2019. Astfel, persoanele care vor să adopte un copil din centrele de plasament ar putea beneficia de noi avantaje fiscale şi de muncă, dacă proiectul legislativ iniţiat de senatorii Emanuel Gabriel Botnariu, Dorin Valeriu Vădulescu şi Narcis Ionuţ Chisăliţă va fi aprobat şi de preşedintele Klaus Iohannis. Modificările legislative, care ar putea stimula adopţiile făcute de persoanele singure, se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea art.50 din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei.

Potrivit noii proceduri, cei care adoptă copii, indiferent dacă în cauză e vorba de o persoană singură sau de o familie, beneficiază de un concediu de acomodare și de indemnizația aferentă, valoarea lunară a acesteia fiind stabilită la 1.700 de lei. Totuși, persoanele singure care adoptă unul sau mai mulți copii s-ar putea bucura de o indemnizație cu o valoare mai mare decât cea din prezent, dar pentru o perioadă mai scurtă. În esență, documentul prevede, printre altele, că cei necăsătoriţi, care vor să adopte un copil, vor primi un concediu de acomodare mai scurt decât în cazul familiilor adoptatoare, dar vor beneficia de o indemnizație mai mare. Concret, persoanele singure vor putea beneficia de un concediu de acomodare de numai șase luni. În prezent, atât cei singuri, cât și familiile care adoptă un copil beneficiază de un concediu de acomodare de cel mult un an.

În ceea ce privește indemnizația aferentă concediului de acomodare, aceasta ar urma să fie calculată altfel decât în prezent. Indemnizația pe care o vor primi persoanele singure ce adoptă un copil va reprezenta 85% din media veniturilor nete obținute în anul anterior adopției. În momentul de față, indemnizația pentru aceste persoane este calculată în funcție de indicele social de referință (ISR) și are aceeași valoare cu cea destinată familiilor adoptatoare, și anume este 1.700 de lei, adică 3,4 ISR. Totuși, după cum se precizează în inițiativa legislativă, indemnizația de acomodare va fi plafonată. Concret, ea nu va putea fi mai mică decât indemnizația din prezent (1.700 de lei) și nici nu va putea depăși valoarea de 8.500 de lei. Propunerea legislativă trebuie însă promulgată de şeful statului şi publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Alexandra Gorghiu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Au zburat pe drumurile judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Weekendul a fost unul încărcat pentru poliţiştii rutieri cărăşeni care ne spun că au fost la [...] mai multe »
Anul ăsta n-avem lavandă la Caraşova!
CARAȘOVA - Imaginea superbă din câmpul de lavandă de la Caraşova a fost imortalizată anul trecut, de atunci, [...] mai multe »
Hurduzeu: Vreau ca cei 26, 5 milioane lei să se vadă în drumuri
CARAŞ-SEVERIN - Anul acesta, bugetul alocat reparaţiilor la drumurile judeţene este cel mai mare din ultimii ani! mai multe »
Hunedorenii îşi imprimă bani falşi ca să cumpere caii cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Peste o sută de bancnote false, de 50 şi 100 de euro, au fost descoperite de oamenii legii în urma a [...] mai multe »
Iniţiere în cultura regenerării urbane prin artă
REŞIŢA - Primăria Reşiţa organizează marţi, 16 iulie 2019, între orele 11.00 – 16.00, în sala de şedinţe de [...] mai multe »
Gardul viu din Dragalina, tuns de primar
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii care au trecut prin Parcul Dragalina la orele dimineții au avut parte de o prezență [...] mai multe »
Popa vrea să interzică antenele 5G la Reşiţa
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean spune că măsura, adoptată deja şi de alte mari oraşe ale lumii, este [...] mai multe »
Chimigeriu: Se vrea externalizarea serviciului de salubritate!
CARANSEBEȘ - Directorul Transal Urbis, operatorul de transport și salubritate din Caransebeș, Ovidiu Chimigeriu, a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou