Reactualizat la:

Chiar poti sa ne privesti in ochi?

Chiar poti sa ne privesti in ochi?

Când lucrezi numai din birou, totul e foarte simplu. Verifici tabele ordonate, vezi grafice frumos colorate, semnezi hârtii cu anteturi impunătoare, dai ordine şi pleci acasă mulţumit. Ţi-ai făcut treaba pentru care eşti plătit (şi încă bine), dar habar n-ai de ce e în spatele acelor hârtii, de dramele oamenilor afectaţi de ele.

Rectifica

Asta nu contează, munca ta e intelectuală, nu sentimentală. Arunci în dreapta şi în stânga termeni pompoşi – restructurare, descentralizare, eficienţă şi mai ales reformă, ai oricând la îndemână cifre cu care să le dai în cap contestatarilor, să le demonstrezi, negru pe alb, că ai dreptate.

Pentru că la asta se reduce munca ta, la cifre. Indiferent că e vorba de oameni lăsaţi fără un loc de muncă, fără spital, fără medicamente, sau de propriul tău salariu, cifrele contează. Şi normal, cifrele, dacă ştii să le manevrezi, pot arăta orice. Pot arăta că România iese din recesiune şi o duce bine deşi se duce de râpă sau că e mai rentabil să laşi oamenii să moară decât să-i salvezi. Desfiinţezi un spital de care depind mii de persoane şi laşi unul aflat la câţiva kilometri de o unitate similară. Şi asta peste noapte.

Ai argumentul potrivit – eternele cifre, care arată că CNAS nu mai suportă atâtea cheltuieli. Bine în schimb că suportă licitaţiile aranjate sau operaţiile de schimbare a sexului. Ca să vezi, cifrele cele reci şi impersonale se dovedesc brusc sensibile la argumente politice. Sau, mai bine zis, tu, cel ce le mânuieşti cu dexteritate.

Poţi fi birocrat rece, eficient şi inflexibil, dar poţi fi şi om înţelegător. Totul ţine de interes. Desigur, ai putea să vezi la faţa locului rezultatele măsurilor tale. Cinstit aşa ar fi, să ieşi din biroul luxos, să cobori din limuzina de zeci de mii de euro, să rişti să-ţi murdăreşti pantofii de firmă prin noroaie şi să te uiţi direct, nu din spatele unor bodyguarzi bine clădiţi, în ochii oamenilor care te plătesc. Să le spui în faţă că existenţa lor nu este rentabilă.

Poate să le spui şi că degeaba dau la stat bani, tu ai hotărât că nu merită nimic în schimb. Dar mai bine nu, nu vrei să le dai idei să nu-şi mai plătească impozitele. Cifrele ar fi afectate profund de aşa ceva. Şi nici să dai ochii cu ei nu prea îţi vine; până la urmă, tu nu ai fost pus acolo ca să fii cinstit, ci ca să manevrezi hârtii. Aşa că mai bine stai în continuare în biroul tău, unde poţi să le semnezi liniştit.

Asta numeşti TU, oricine ai fi, „reformă“?

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pasi pentru reabilitarea Vilei Koch
REŞIŢA - Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Casa [...] mai multe »
Petrecere 3 în 1 pentru persoanele varstnice
REȘIȚA - În prag de primăvară, bunicii și părinții noștri au sărbătorit ca în tinerețe Dragobetele, 1 și 8 [...] mai multe »
Zambete si autocunoastere in Jurnalul de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Cititorii Jurnal de Caraş-Severin pot răsfoi o nouă ediţie a Jurnalului de weekend! mai multe »
101 perchezitii pentru caracatita evaziunii
REŞIŢA - Aproape jumătate din judeţele ţării, printre care și Caraș-Severin, sunt în focul percheziţiilor, [...] mai multe »
Un TIR a ajuns in sant la Toplet
TOPLEŢ - Un accident rutier în care a fost implicat un TIR s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 22 februarie, în [...] mai multe »
Resita, orasul luminilor aprinse ziua
REŞIŢA - În vreme ce Londra şi Parisul se bat pe titulatura de oraş european al luminii, iar astronauţii dau cu [...] mai multe »
Drumurile judetului vor fi impartite pe loturi
CARAŞ-SEVERIN - Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, spune că aşa va fi mai simplă intervenţia la [...] mai multe »
Fermierii caraseni nu prea isi stiu terenurile
REŞIŢA - Din acest motiv, mulţi fermieri fie au renunţat să mai solicite subvenţiile APIA, fie au fost nevoiţi [...] mai multe »
Cum a salvat Popa bugetul de facturile umflate la gaz si curent
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a vorbit despre felul în care a reuşit să negocieze nu doar o reducere, ci şi o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou