Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa radioclubului CFR Oraviţa s-a aflat, recent, timp de trei zile, în Cheile Nerei-Beuşniţa, într-o acţiune ce a vizat activarea parcului naţional, în cadrul Programului „Flora, fauna, radioamatori”.

La această lăudabilă iniţiativă au participat: Adrian Colicue (YO2BV), Valeriu Bilan (YO2LFO), Alexandru Ciobanu (YO2LSR), Ştefan Szabo (YO2LYN), Andi Kui (YO2LXB), Lucian Palade, Teodora Palade, Vasile Cherecheş.

„În acest program, obiectivul «Cheile Nerei-Beuşniţa» are codul YOFF-005, ne-a declarat Adrian Colicue, preşedintele clubului, cel de care se leagă tradiţia radioamatorilor orăviţeni. S-a lucrat în toate benzile de unde scurte, reuşindu-se realizarea de legături radio cu radioamatori de pe cinci continente. Fără a fi lipsiţi de modestie, credem că am reuşit să facem o bună propagandă frumuseţilor parcului naţional. Şi va avea ecoul scontat. Tabăra a fost instalată pe platoul de la păstrăvărie, iar alimentarea cu energie electrică necesară activităţii a fost asigurată printr-un grup electrogen de 1,5 kW, pe benzină”.