Reactualizat la:

CFR, amendat cu 2.500 de lei de Primaria Resita

CFR, amendat cu 2.500 de lei de Primaria Resita
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Amenda a fost dată companiei naţionale de către Primăria Reşiţa, pentru că societatea nu şi-a tuns iarba…

În prima jumătate a lunii august, inspectori din cadrul Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu din cadrul Primăriei Reşiţa au făcut verificări în zona liniilor de cale ferată, vizavi de modul în care sunt întreţinute terenurile. Ce au constatat oamenii municipalităţii?

„În zona cuprinsă între trecerea de nivel cu calea ferată dintre strada Fântânilor şi pasajul Intim, nu au fost luate măsurile necesare de curăţare, tăiere, defrişare a vegetaţiei şi igienizare a terenurilor din zona de siguranţă a liniilor de cale ferată. Terenurile se află în proprietatea societăţii Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti, Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara. Pentru nerespectarea obligaţiilor privind întreţinerea, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.500 de lei“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Pe strada Mociur, unde se aflau depozite temporare de pământ, au fost demarate lucrări de excavare şi de salubrizare, astfel că primăria n-a mai dat amendă. Dar le-a trimis celor de la CFR Călători să ia măsuri de întreţinere a terenurilor şi a faţadelor clădirilor.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Noi si ei
REȘIȚA - Şi încă 20 de ani, pe puţin, va fi aşa. Nu pentru că suntem mai proşti, ci pentru că privim lucrurile [...] mai multe »
Si-a facut masina covrig in jurul stalpului
REȘIȚA - Duminică dimineață, cu puțin timp înainte de ora 8.00, s-a produs un accident rutier mai puțin [...] mai multe »
Alei la schimb cu gaz, apa si asfalt
CARANSEBEȘ - Este concluzia la care au ajuns locuitorii din zona fostei colonii ACH și conducerea municipalității [...] mai multe »
Prietenii Muntilor, dupa 40 de ani
REŞIŢA - S-au reîntâlnit cu mic cu mare pentru a sărbători împreună patru decenii de la înfiinţare. [...] mai multe »
Nesimtire fara limite
REȘIȚA - Un reșițean certat cu bunul simț a găsit de cuviință, sâmbătă pe la orele prânzului, să scape de o [...] mai multe »
S-a stins istoricul Liviu Groza
CARAȘ-SEVERIN - Reputatul istoric caransebeșean, cu 56 de volume publicate de-a lungul unei prestigioase cariere de [...] mai multe »
Peste doua milioane de euro pentru Bania
BĂNIA - La finalul anului 2017, Primăria Bănia îşi propune să investească în diferite lucrări de reabilitare. mai multe »
Omenie de jandarm
REȘIȚA - Vineri, 22 septembrie, un jandarm reşiţean din cadrul Detaşamentului 1 Mobil, aflat în timpul liber, a [...] mai multe »
Explozie de sabii si topoare la Caransebes
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit vineri, 22 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou