Reactualizat la:

CEZ si Enel, la masa discutiilor pentru penele de curent de pe Semenic

CEZ si Enel, la masa discutiilor pentru penele de curent de pe Semenic
Scris de A.M. - REŞIŢA – Nu de puţine ori, cei de la Enel au fost arătaţi cu degetul şi blamaţi pentru înteruperile repetate ale alimentării cu energie electrică, înregistrate în zona Muntelui Semenic însă, aşa cum aţi putut afla din Jurnal CS și Caon.ro, responsabili pentru reţeaua de distribuţie din zonă sunt cei de la CEZ.

Rectifica

Tot aceste întreruperi de energie, cauzate de fenomenele meteorologice care au afectat Caraş-Severinul în ultima perioadă, sunt cele care au chemat la masa dialogului operatorii şi autorităţile. Matei Lupu, prefectul judeţului, s-a întâlnit cu Daniel Tudose, CEO al TMK Hydroenergy Power, parte a grupului CEZ România şi distribuitor de energie electrică pentru ENEL Distribuţie Banat.

„Discuţiile au reliefat că nu există probleme în ceea ce priveşte producţia energiei electrice, urmând ca, în cursul săptămânii viitoare, să aibă loc o întrevedere cu reprezentanţii ENEL, companie care asigură furnizarea, informează Instituţia Prefectului. Compania TMK Hydroenergy Power deține cele patru microhidrocentrale Grebla, Crainicel I, Crainicel II și Breazova, precum și amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug și Secu. În judeţul Caraş-Severin, compania derulează în prezent un proiect pentru extinderea sistemului de înştiinţare – alarmare a populaţiei în caz de dezastru. Proiectul a fost demarat şi dezvoltat în colaborare cu Instituţia Prefectului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Semenic» al judeţului Caraş-Severin şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Beneficiarii direcţi ai modernizării în valoare de aproape jumătate de milion de euro sunt membrii comunităţilor din aval de barajele Gozna, Valiug, Secu şi Trei Ape, dar şi autorităţile publice locale care pot răspunde rapid unei eventuale situaţii de criză. Proiectul presupune extinderea sistemului şi în judeţul Timiş, până la ieşirea din ţară, facilitând astfel colaborarea instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă din cele două judeţe“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou