Reactualizat la:

Cerşetorii trăiesc mai bine decât noi

Cerşetorii trăiesc mai bine decât noi
CARANSEBEŞ – Poliţiştii comunitari au descoperit aproape 5.500 de lei la un cetăţean care cerşea în Caransebeş.

 (9 comentarii)

Ion R., în vârstă de aproximativ 30 de ani, este un client mai vechi al Poliţiei Comunitare, deşi obişnuieşte să cerşească şi la Lugoj sau chiar Timişoara.

A fost prins de mai multe ori la cerşit şi amendat, dar de data aceasta suma găsită asupra lui a fost serioasă. Banii au fost număraţi în prezenţa unor martori apoi confiscaţi (cerşetoria fiind interzisă), bărbatul fiind predat Poliţiei Municipiului Caransebeş.

Acesta a ajuns la Caransebeş încă de mic, fiind înscris la Şcoala Specială din municipiu. După ce a devenit major a trebuit să se descurce singur, iar de curând a fost internat la Centrul de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost, de unde a trebuit să plece după şase luni de zile, conform legii. Aşa că omul a ajuns din nou pe străzi şi a făcut o recoltă serioasă de „milostenie“.

„Mulţi cerşetori sunt necăjiţi şi cer bani pentru o bucată de pâine. Dar foarte mulţi sunt cei care pot munci şi care trăiesc mai bine decât oamenii care le dau bani. Aveţi mare grijă cui daţi bani!“, ne-a spus primarul Caransebeşului, Marcel Vela.

Rectifica



Comentarii 9

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou