REŞIŢA – Din furtul arborilor câştigă mulţi, de la proprietar la hoţ. De pierdut, pierdem toţi.
„Statul nu se achită de nişte obligaţii care sunt trecute în lege“, a ţinut să precizeze Romel Buzescu, şeful Inspectoratului Silvic şi de Vânătoare Caraş-Severin. Problema furtului de material lemnos din pădurile proprietate privată are punctul principal lipsa contractelor încheiate pentru administrarea fondului forestier care implică şi paza acestuia. În realitate, în afara ocoalelor private de la Bănia şi Băuţar, din totalul persoanelor fizice proprietare de păduri, doar 6% au încheiat astfel de contracte.
„În general, furturile de lemn se fac cu acordul proprietarului, deoarece se taie nemarcat şi cel care taie oferă o parte şi proprietarului pădurii. Câştigă, astfel, ambele părţi. Regula spune că este permis să se taie, în medie, un metru cub pe hectar într-un an, tăieri de întreţinere care să nu depăşească ritmul de regenerare al pădurii. Oamenii cred că, dacă încheie respectivele contracte, pierd proprietatea şi dreptul de a tăia din proprietatea lor“, a mai amintit Romel Buzescu.
La presiunea amenzii cu care inspectorii ISV îi ameninţă pe cei ce nu au încheiat contractele, proprietarii semnează şi, după o lună sau două, nu mai plătesc contravaloarea. Astfel, ocolul respectiv apare cu facturi neîncasate. Şi astfel cercul vicios se apropie de punctul iniţial.
„Dacă problema pazei ar fi eliminată, s-ar reduce drastic furtul din pădurile private. Furturile astea sunt agasante, ca şi micile infracţiuni, de genul furturilor din buzunare“, a mai spus şeful ISV Caraş-Severin.
Per total, judeţul nostru are 450.000 de hectare de pădure, 53% din suprafaţa judeţului. 403.000 ha sunt fond forestier şi 45.000 de ha sunt păşuni împădurite. 345.000 ha, (86%) reprezintă fondul forestier al statului, administrat de Romsilva.
Restul sunt în proprietatea unităţilor administrativ- teritoriale şi persoane juridice. 50.000 ha sunt ocoalele private de la Bănia şi Băuţar. 11.900 ha sunt în proprietatea a 12.982 de persoane, care trebuie să încheie contractele de administrare.
„Preţul pazei pe un an de zile este cam cât două pachete de ţigări, de maximum 30 de lei pe an. Amenzile ajung şi la 5.000 de lei, şi asta tot nu îi convinge pe proprietari să semneze acele contracte-problemă, obligatorii prin lege. Şi de aici se ajunge la furturi. Dacă există pază şi se fură, nu răspunde poprietarul, ci cel care efecturază paza şi, în plus, proprietarul este despăgubit. Şi tot nu găsim înţelegere. Regenerarea se face în timp. Vorbim aici de tratament forestier care, într-un deceniu, conţine doar două tăieri. Or, un singur arbore de 30 cm grosime şi înălţime de 20 de metri are deja un metru cub. O căruţă are 20 de metri cubi. O maşină are 50 de metri cubi. Şi se fură. Mai mult şi mai des decât regenerările. Cu toate astea, acum se fură mai puţin decât în alţi ani. Şi, încheind cercul vicios, în zonele protejate, de unde nu se pot tăia arbori, omul este obligat să încheie contractul de administrare şi să plătească paza. Nu are nici un beneficiu, pentru că statul nu îi plăteşte contravaloarea efectelor pădurii din proprietate. Şi atunci cum să plătească? Pentru că pierde. Am putea da amenzi, mari, dar omul ce să facă?“, a mai precizat Romel Buzescu.
Un cerc vicios care circumscrie valori impresionante pentru „aurul verde“ al Caraş-Severinului.
Flavius Rotariu