Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În judeţ sunt organizate 11 centre de examen pentru probele scrise ale Bacalaureatului 2012. Aproximativ 3.000 de absolvenţi de liceu din Caraş-Severin vor susţine luni, 2 iulie, prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba şi literatura română.

Tinerii reşiţeni vor da examenele la Liceele Teoretice Diaconovici-Tietz şi „Mircea Eliade“, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 9 şi Colegiul Tehnic. De asemenea, Bacalaureatul se va mai ţine la Liceul Teoretic „Tata Oancea“ din Bocşa, Liceul Teoretic „General Dragalina“ din Oraviţa, Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă şi la Liceul „Hercules“ din Băile Herculane. La Caransebeş vor fi trei centre de examen, la Grupul Şcolar Forestier, Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini şi la Liceul Teoretic „Traian Doda“.

În 3 iulie va avea loc examenul la Limba şi literatura maternă. Pentru data de 4 iulie este programată proba obligatorie a profilului, iar în 6 iulie tinerii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele parţiale vor fi afişate în 8 iulie, iar în 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00 vor putea fi depuse eventualele contestaţii. Acestea vor fi rezolvate în perioada 10-12 iulie. Ziua rezultatelor finale este 13 iulie.

Lavinia Predescu