Reactualizat la:

Centre pentru stoparea abandonului şcolar

Centre pentru stoparea abandonului şcolar
CARAŞ-SEVERIN – Cadrele didactice şi primăriile din judeţ se pot implica în cadrul unui proiect destinat micşorării abandonului şcolar.

 (1 comentariu)

Această situaţie este frecventă mai ales în mediul rural, dorindu-se astfel crearea unui Centru Naţional Multimedia şi a o sută de centre locale la sate. Acestea vor oferi copiilor cele mai competitive produse educative destinate dezvoltării comunitare şi vor permite pregătirea acestora pentru piaţa muncii şi dezvoltarea personală astfel încât să-şi poată atinge maximul de potenţial prin trecerea lor prin şcoală şi prin programele educative suplimentare.

De asemenea, prin crearea centrelor locale se doreşte modernizarea mijloacelor de predare, folosind toate posibilităţile pe care tehnica actuală le pune la dispoziţie, utilizarea unui sistem de transfer de bune practici, împiedicarea degradării sistemului educativ şi oprirea abandonului şcolar în rândul elevilor.

Aceste obiective pot fi atinse mai ales prin cooperarea dintre şcoli şi autorităţile locale, în acest moment fiind necesar ca 100 de primării din ţară să-şi asume şi să se implice în acest proiect pentru a putea face achiziţiile publice necesare constituirii Centrelor Locale Multimedia.

Lavinia Predescu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou