Reactualizat la:

Centre in loc de spitale?

Centre in loc de spitale?
REŞIŢA – În locul spitalelor închise, ministerul de resort va stimula medicii să deschidă centre de permanenţă.

Rectifica

Despre centrele de permanenţă s-a tot vorbit şi s-au scris, însă, potrivit specialiştilor, departe de adevăr. Astfel că, deşi se spunea că medicii vor fi obligaţi să facă gărzi de câte 12 ore, după programul de opt ore de la cabinet, lucrurile stau cu totul altfel.

Potrivit ec. Mariana Caliga, preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în Caraş-Severin există la ora actuală un singur centru de permanenţă, care funcţionează la Bocşa. De regulă, acestea se înfiinţează acolo unde nu există spitale sau centre de urgenţă, şi funcţionează în regim de gardă, asigurând asistenţă medicală de urgenţă între orele 15.00 şi 8.00, după programul de funcţionare al medicilor de familie.

În momentul de faţă există un proiect ce modifică reglementările din acest domeniu, însă deocamdată pentru înfiinţarea unui centru de permanenţă – entitate fără personalitate juridică – este nevoie de asocierea a cel puţin şapte medici care se află în relaţie contractuală cu CJAS, fiind necesară o decizie a DSP şi avizul CJAS, pe lângă alte câteva condiţii. Deocamdată, de aceste centre s-au interesat medici din Bozovici sau Anina, unde sunt doar trei medici. Se pare că intenţiile ministerului de resort ar fi să reducă numărul minim de medici care să asigure permanenţa, şi de a creşte finanţarea acordată pentru aceste servicii, pentru ca înfiinţarea centrelor să fie mai atractivă.

În prezent, medicul specialist primeşte 10 lei pe oră, iar cel primar cu 20% mai mult, la care se adaugă decontări pentru asistent şi cele pentru administrarea şi întreţinerea cabinetului sau a spaţiului în care funcţionează centrul. Acesta poate fi pus la dispoziţie de către autoritatea publică locală, într-unul dintre cabinetele medicilor care s-au asociat sau, prin rotaţie, în fiecare dintre acestea, dar de regulă se optează pentru un spaţiu unic. Iar finanţarea se acordă din bugetul de stat, prin transfer de la Ministerul Sănătăţii, către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

De asemenea, medicii vor avea la dispoziţie una, două ambulanţe, şi se intenţionează racordarea acestor servicii la 112, iar în funcţie de afecţiune, medicii se vor deplasa la domiciliul bolnavului. „Aşa cum este gândit actul normativ, cred că este în interesul asiguraţilor“, a adăugat Mariana Caliga.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Descoperiri uluitoare despre atrocităţile regimului comunist la Caransebeş
CARANSEBEŞ - În vara acestui an, în curtea Cercului Militar s-au descoperit osemintele unor partizani anticomunişti, [...] mai multe »
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou