Reactualizat la:

Centralele de cartier, incotro?

Centralele de cartier, incotro?
REŞIŢA – Punerea pe picioare a noului sistem centralizat de furnizare a energiei termice la Reşiţa, cuprinzând opt centrale de zonă, este în întârziere.

 (1 comentariu)

Deşi inaugurarea oficială a celor opt puncte termice transformate în centrale a fost planificată spre finele lui decembrie 2011, aceasta nu s-a făcut nici acum. Iar vina aparţine, potrivit municipalităţii, societăţii care trebuia să facă lucrările.

„Nu s-a făcut recepţia iar lucrările vor întârzia cu o lună din diverse motive, fapt pentru care vom aplica executantului penalităţile corespunzătoare, în conformitate cu prevederile contractului“, a explicat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

Acesta a precizat că executantul şi-a luat angajamentul că săptămâna aceasta va da drumul la două dintre centrale, urmând ca în fiecare dintre săptămânile următoare să fie deschise tot câte două.

Cu toate acestea, dacă până vineri, 13 ianuarie – dată până la care CET 2010 are contract cu furnizorul de gaz –, Reşiţa nu face rost de bani, rămânem fără încălzire.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou