Reactualizat la:

Celelalte Cuvinte lansează albumul „Electric Live”

Dublul album va fi lansat la Bucureşti Dublul album va fi lansat la Bucureşti
Scris de Camelia Busu - Formaţia orădeană lansează vineri, la Bucureşti, primul album electric live din carieră.

Rectifica

Sub egida Universal Music Romania, Celelalte Cuvinte lansează primul album electric live din cariera de aproape patru decenii. Albumul a fost înregistrat la spectacolul-concert de la Sala Palatului, care a avut loc în 8 decembrie 2011, cu ocazia aniversării de 30 de ani.

„Este un album de suflet ce cuprinde pe două CD-uri concertul aniversar de 30 de ani al trupei de la Sala Palatului din București, emoția și bucuria festivă de întâlnire cu fanii și publicul nostru”, spune despre album Călin Pop.

Povestea Celelalte Cuvinte a început la Liceul „Emanuil Gojdu”, din 1976 până la terminare cu titualatura Sonic. Dar pe 13 decembrie 1981, ca şi trupă a Casei Studenţilor din Timişoara, Celelalte Cuvinte a susţinut primul concert în sala festivă a acesteia, evenimentul fiind considerat actul oficial de înfiinţare a trupei. De atunci încoace formaţia a scos zece albume, generaţii de fani bucurându-se de piese ca „Iarbă prin păr”, „Dacă vrei”, „Un sfârşit e un început”, „Scrisori iubite”, „Nu-mi da tot într-o zi” sau „Se lasă rău”, „Cina dragonului”, „Armaghedon”, „Lupii” ori „Boală de gânduri”.

Dublul album de două ore, „Celelate cuvinte – Electric Live la Sala Palatului”, cuprinde povestea celor 30 de ani împliniți la data concertului de la Sala Palatului. Păstrându-şi linia, şi crezul, şi efervescenţa artistică, legenda rock-ului românesc a avut întotdeauna concerte live de excepţie, dar este pentru prima oară când această experienţă se regăseşte pe un suport audio. Dublu CD poate fi găsit la Librariile Cărturești și pe platformele streamming.

Lansarea acestui dublu album va avea loc vineri, 22 noiembrie, în clubul Quantic din Bucureşti, după care Călin Pop, Marcel Breazu, Leonitn Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu se pregătesc de un turneu naţional pentru a spune tuturor fanilor povestea Celelalte Cuvinte.

Pe 13 decembrie, chiar de ziua formaţiei, cei cinci vor susţine un concert de promovare a dublului album în clubul Escape din Timişoara. Să sperăm că turneul nu va ocoli Oradea, acolo unde a început de fapt povestea Celelalte Cuvinte.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alătură-te campaniei umanitare „Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi”
În preajma sărbătorilor de iarnă, ROEXPERTCAD, Asociația Pranic Healing Oradea și Dynamic Studio, organizează [...] mai multe »
Tango argentinian la Filarmonică
Filarmonica Oradea va fi gazda unui eveniment special, caritabil, de tango argentinian. mai multe »
Oradea va fi reprezentată de 3 talente locale la finala din București
A II- a ediție a concursului de interpretare vocală ‘Oradea Singing Stars’ s-a desfășurat sâmbătă la Lotus [...] mai multe »
Zoltan Teszari, pe locul șase în Topul celor mai bogați români
Patronul RDS&RCS se clasează și în anul 2019 în Top 10 cei mai bogați oameni din România, potrivit Capital.ro. mai multe »
Bihoreanul Laurențiu Țenț, noul președinte al Casei Naționale de Pensii
De luni, 9 decembrie 2019, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un nou preşedinte. Acesta este bihoreanul [...] mai multe »
Ionuț-Vlad David, cel mai popular la „Cântă, cântă, gură scumpă”
30 de concurenți s-au aliniat la startul competiției după ce au trecut de preselecții. Vasile-Cosmin Cotârlă este [...] mai multe »
Creativitate și stil la Fashion Zone Alarm
Evenimentul s-a aflat la cea de-a IV-a ediție. Festivalul național de modă Fashion Zone Alarm s-a branduit, dincolo [...] mai multe »
Elevii de la Mihai Viteazul la Vienna Business Academy
Orădenii au participat la prima ediție a Târgului Internațional al firmelor de exercițiu desfășurat la Viena [...] mai multe »
Fiscul Primăriei a luat mai mult de la firme!
În acest an, fiscul Primăriei Oradea a colectat mai mult îndeosebi de la firme, comparativ cu anul trecut. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou