Reactualizat la:

Cele mai inedite stadioane din lume

Cele mai inedite stadioane din lume
Scris de T. Ex. - Folosite fie pentru întreceri sportive sau pentru evenimente culturale, stadioanele moderne sunt o variantă îmbunătățită a vechilor arene din antichitate și servesc un scop foarte important în orice comunitate. Aici se strâng laolaltă mii de oameni pentru a sărbători, pentru a se bucura împreună. Stadioanele sunt puncte de referință arhitecturale prin dimensiunile gigantice, dar unele dintre ele au fost construite pentru a fi mai mult de atât, devenind atracții inedite în sine care solicită atenția celor curioși.

Rectifica

Foto: Wikipedia, Peellden Foto: Wikipedia, Peellden ©

World Games Stadium (Taiwan)

Taiwan dispune de cel mai mare stadion din lume care funcționează doar cu energie solară. World Games Stadium este o structură imensă, cu un aspect ieșit din comun pentru un stadion, asta datorită panourilor solare masive care sunt folosite pentru a aduna energie solară, pentru a o transforma în energie electrică. World Games Stadium are un acoperiș cu panouri solare de 14.155 de metri pătrați prin care se generează aproximativ 1.4 GWh de electricitate în fiecare an, mai mult decât suficient pentru a acoperi nevoile stadionului în timpul evenimentelor organizate aici. Mai mult, atunci când stadionul nu este folosit, energia electrică generată de acesta este folosită pentru a alimenta 80 la sută din rețeaua electrică a cartierului din vecinătate.

estadio-municipal-de-aveiro-foto-wikipedia-nuno-tavares Foto: Wikipedia, Nuno Tavares ©

Estadio Municipal de Aveiro (Portugalia)

Estadio Municipal este un stadion folosit mai ales pentru meciuri de fotbal, situat în localitatea Aveiro, din Portugalia. Stadionul a fost proiectat de arhitectul portughez Tomas Teveira special pentru Campionatul European de Fotbal din 2004. Stadionul a fost gândit ca o reprezentare a spiritului portughez, plin de viață și culoare. Astfel, Estadio Municipal de Aveiro a devenit cel mai colorat stadion din lume. Nuanțele vii din exterior sunt completate de interiorul format din scaune în culori primare, toate dispuse aleatoriu pentru un dinamism sporit. Stadionul arată astfel de parcă este mereu folosit și ceva se întâmplă constant acolo. După terminarea campionatului de fotbal, stadionul a rămas în folosința comunității din Aveiro și este una dintre cele mai reprezentative structuri pentru localitate.

Foto: Wikipedia Foto: Wikipedia ©

Marina Bay Floating Stadium (Singapore)

Platforma plutitoare situată în rezervorul Marina, din Marina Bay, Singapore, este cea mai mare scenă plutitoare din lumea. Aici se desfășoară adunări sociale diverse, concerte, meciuri de fotbal sau alte manifestări sportive. Acest stadion plutitor este construit în totalitate din oțel și are 120 de metri lungime și 83 de metri lățime, dimensiuni cu 5 la sută mai mari decât terenul de fotbal de pe Stadionul Național din Singapore. Platforma poate susține 1.070 de tone, echivalentul a 9.000 de oameni, 200 de tone de echipament și recuzită și trei vehicule militare de 30 de tone fiecare. Tribuna aferentă terenului plutitor poate acomoda până la 30.000 de spectatori.

gospin-dolac-foto-nk-imotski-hr Foto: nk-imotski.hr ©

Gospin Dolac (Croația)

Construit în 1989, Gospin Dolac este poate cel mai pitoresc stadion din lume. Acesta se află la marginea micuței localități Imotski din Croația. Peisajul din jurul stadionului este spectaculos. Stadionul este înconjurat de ruinele fortificației Topana, într-o zonă deluroasă, iar la doar câțiva metri de stadion se află Lacul Albastru, situat la capătul unei prăpastii impresionante. Așadar adunările de pe stadionul Gospin Dolac sunt aproape de natură. Stadionul are o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri, iar în 2016 studenții de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității din Zagreb au făcut un plan de extindere și modernizare a acestuia. Datorită poziționării sale inedite, stadionul are un mare potențial, iar autoritățile se gândesc să-l folosească și pentru evenimente mari care ar atrage turiști în zonă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Turism
Cele mai ciudate parcuri tematice din lume
Parcurile tematice sunt o experiență multidimensională care îmbină activitățile fizice cu povestea. Au rolul de a [...] mai multe »
Cele mai interesante ruine din lume
O sursă deosebită din punct de vedere arheologic, ruinele sunt bucăți de istorie vie, care au supraviețuit timpului [...] mai multe »
Cele mai interesante magazine si piete din lume
Shopping-ul este un element important prezent într-o vacanță reușită. Dacă magazinele de firmă nu mai prezintă [...] mai multe »
Cele mai extreme locuri de pe Pamant
Planeta noastră este mereu surprinzătoare prin diversitatea naturală pe care o oferă, dar mai ales prin extremele [...] mai multe »
Cele mai frumoase fantani arteziene din lume
Fie că vorbim de structuri somptuoase sculptate în piatră, sau sisteme moderne perfect sincronizate, fântânile [...] mai multe »
Cele mai periculoase orase din lume
Atunci când plănuiți o vacanță peste hotare e bine să vă documentați și despre partea mai puțin promovată a [...] mai multe »
Centura si hoteluri mari, printre nevoile Timisoarei pentru a atrage turisti
Banatul are potențial de a atrage mai mulți turiști, dar deocamdată mai are de progresat la accesibiliate și [...] mai multe »
EXIMTUR a aderat la reteaua globala de travel management – UNIGLOBE Travel
ADVERTORIAL. 2 martie, Timişoara – Compania EXIMTUR a devenit partener pentru România al rețelei globale de [...] mai multe »
Cele mai impresionante sculpturi in munte
Opere colosale care veghează zone întinse, bucăți de istorie imortalizate pe vecie în piatra stâncilor, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou