Reactualizat la:

Cei mai buni elevi resiteni au fost rasplatiti

Cei mai buni elevi resiteni au fost rasplatiti
Scris de Lavinia Cîrstea - REŞIŢA – 14 elevi reşiţeni au fost premiaţi joi, 7 decembrie, în cadrul celei de-a XV-a ediţii a evenimentului menit să aducă un plus de recunoaştere celor mai buni elevi în anul şcolar anterior. În acest sens, fiecare unitate de învăţământ din localitate şi-a ales reprezentantul, elevul care a obţinut cel mai bun rezultat la învăţătură, acesta fiind răsplătit cu o diplomă şi un premiu în valoare de 500 lei, premii oferite de S.C. Caraş S.A., în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Rectifica

Forfota şi veselia tinerilor dinaintea festivităţii de premiere au fost estompate de admiraţia faţă de programul artistic din timpul evenimentului, program susţinut de solişti vocali şi formaţii artistice de la Liceul de Arte „Sabin Păuţa“ Reşiţa. Tradiţionala acţiune are ca scop susţinerea performanţei şcolare ca factor determinant pentru dezvoltarea globală şi progresul durabil.

Elevii premiaţi pentru rezultatele obţinute în anul şcolar 2016-2017

Bianca Barbu, clasa a VI-a, Colegiul Naţional „Mircea Eliade“

Teodora Aura Potocean, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“

Daniel Moica, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“

Cristina-Cătălina Borchescu-Creţu, clasa a XII-a, Colegiul Economic al Banatului Montan

Elena Gabriela Kabat, clasa a X-a, Colegiul Tehnic

Tina Iasmina Bădeliţă, clasa a XI-a, Colegiul Tehnic Cărăşan

Cristina Maria Moroti, absolventă a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ (studentă în anul I la Universitatea Politehnică Timişoara)

Roberta Antonia Madina, clasa a VI-a, Liceul de Artă „Sabin Păuţa“

Ionuţ-Marian Mateş, clasa a XII-a, Liceul Teologic Baptist

Mădălina Maria Boloca, absolventă a Şcolii Gimnaziale Nr. 2 (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“)

Alessia Maria Gruia, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Nr.7

Flavia Maria Marincău, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr.8

Roberta Lorena Şuştrean, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Nr.9

Nicoleta Ion, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Mihai Peia“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Se fura codrul la Sacu si Ersig
CARAȘ-SEVERIN - În ultima săptămână, polițiștii cărășeni au sancționat mai multe fapte privind tăieri [...] mai multe »
PSD Caras-Severin, in conferinta extraordinara
CARAȘ-SEVERIN - Sâmbătă, 24 februarie 2018, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD,  s-a decis convocarea unei [...] mai multe »
Un cabinet necesar pentru diabeticii din Clisura
MOLDOVA NOUĂ - Cabinetul va ușura mult problemele pacienților care trebuiau să se deplaseze în municipiul [...] mai multe »
Incendiile de pe Semenic, pe masa procurorilor
CARAȘ-SEVERIN - Tăierile de păduri și incendiile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, semnalate de [...] mai multe »
Salata banateana din ciuperci asiatice
BOCȘA - În această primăvară, cărăşenii vor putea pune pe mese salată şi zacuscă din bureţi shiitake, [...] mai multe »
Carantina la Spitalul Judetean din Resita
REȘIȚA - Şeful UPU, medicul Emil Bunda, susţine că la Reșița toată lumea este în carantină, toate [...] mai multe »
Dragobetele le-a sagetat inima resitenilor
REŞIŢA - Ziua de vineri a fost una specială şi pentru elevii din municipiu. Aceştia au sărbătorit iubirea şi [...] mai multe »
Politia, cu ochii pe Independentei
REŞIŢA - Un control de rutină a demarat, în după-amiaza zilei de vineri, 23 februarie, la scurt timp după ora [...] mai multe »
Cifrele lui Irimia trantesc aritmetica lui Dascalu
CARANSEBEȘ - Directorul economic al municipalității caransebeșene, Horia Irimia, demontează afirmațiile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou