REŞIŢA – 14 elevi reşiţeni au adus mândrie şcolilor în care studiază.
Pentru rezultatele bune la învăţătură în anul şcolar 2013-2014, tinerii au fost răsplătiţi de Societatea Caraş S.A. în cadrul celei de-a XII-a ediţii a festivităţii de premiere.
Alături de recunoaşterea meritelor şi aprecierea comunităţii locale, elevii au primit şi câte o diplomă şi un premiu în valoare de 500 de lei. La evenimentul organizat miercuri, 3 decembrie, în sala de festivităţi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin au participat atât elevii premiaţi cât şi directorii instituţilor de învăţământ, reprezentanţii societăţii reşiţene şi ai ISJ Caraş-Severin.
„A investi în învăţământ este cel mai important lucru. Nu este uşor să fi cel mai bun dintre cei buni. Sunt convins că sunt mulţi tineri care ar fi meritat să fie aici, dar voi sunteţi cei mai buni dintre toţi“, a declarat insp. şc. gen. Nicolae Grindeanu, în deschiderea evenimentului.
Şi cum fiecare unitate de învăţământ din Reşiţa şi-a desemnat cel mai bun elev în urma rezultatelor obţinute atât la şcoală cât şi la olimpiade, 14 tineri au primit calificativul „cel mai bun dintre cei buni“. Este vorba despre Elena Ciobanu, elevă la Şcoala Nr. 2, Bianca Drinovan, de la Şcoala Gimnazială Mihai Peia (Şcoala Nr. 6), Cătălin Andrei Roşca – Şcoala Nr. 7, Tudor George Goian – Şcoala Nr. 8, Olivia-Alexandra Davidescu-Filip – Şcoala Nr. 9, Alexandru Predica – Colegiul Tehnic, Margareta Vasilica Atomei – Colegiul Economic al Banatului Montan, Beniamnin Radu – Liceul Teologic Baptist, Patricia-Ornella Magheţi – Liceul de Artă Sabin Păuţa, Cristina Maria Moroti – Liceul Teoretic „Traian Vuia“, Robert-Aurelian Sîrb – Colegiul Naţional „Traian Lalescu“, Iulia Munteanu – Colegiul Naţional „Mircea Eliade“, Timotei Gabriel Bădeliţă – Colegiul Tehnic Cărăşan şi Andreea Gherghe, elevă la Liceul Teoretic „Diaconovici Tietz“ Reşiţa.
De asemenea, au fost premiaţi şi patru eleve care anul trecut şi-au desfăşurat activitatea didactică în Centrul Speranţa din Reşiţa, au promovat examenul de Bacalaureat şi din toamnă sunt studenţi în Reşiţa şi Timişoara. Este vorba despre Manuela Jula, Teodora Tău, Genina Bostan şi Ana Maria Matica.