Reactualizat la:

Cei 13 de la Herculane au incasat bani ilegal

Cei 13 de la Herculane au incasat bani ilegal
Scris de Flavius Rotariu -

CARAȘ-SEVERIN – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată în cazul sumelor primite fără drept de către revoluţionari.

 (3 comentarii)

Rectifica

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Adrian Sanda (la data faptelor având funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945-1989 – SSPR)și alte 11 persoane. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 a fost modificată şi completată, fiind introdusă o nouă categorie de revoluţionari și anume ,,Luptător cu rol determinant”, atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv 22 decembrie 1989, ora 12.10.

În aplicarea art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004, conform art. 12 alin. 3 şi 4 din H.G. 1412/2004, aşa cum a fost modificată de H.G. nr. 99/2015, au fost determinate localităţile Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti ca fiind cele în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, urmând ca alte localităţi în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, decât cele prevăzute la alin. 3, să fie determinate din acte normative emise în acest sens sau prin documente oficiale eliberate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Procurorii au reținut că activitatea infracţională a inculpaților funcționarilor publici în cadrul Comisiei din structura SSPR pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 92 din Legea nr. 341/2004 – formată din Sanda Adrian (președinte), Tănase Denisa Corina și Cechi Cristina Valentina (membri) – a constat în încălcarea atribuției prevăzute de art. 92 din Legea nr. 341/2004, aceea de analizare și verificare a dosarelor depuse de asociațiile locale de revoluționari și s-a concretizat în includerea în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, a nouă orașe în cazul cărora a fost eludat adevărul istoric. Din probele administrate a reieșit că faptele comise au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 14.047.085 lei, aceasta reprezentând indemnizaţiile acordate revoluţionarilor începând cu data 1 ianuarie 2015, plătite de către casele judeţene de pensii Băile Herculane: 545.458 lei (13 persoane din totalul celor 13)“, se precizează în comunicatul Parchetului.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, faptele celor trei inculpați săvârșite în calitate de membri ai Comisiei ce a avizat includerea localităților de mai sus în categoria celor ce permiteau obținerea titlului de luptător cu rol determinant constituie obiectul material a cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în legătură cu deciziile privind localitățile Târgoviște, Buzău, Arad, Brăila și Deva, respectiv a patru infracțiuni de abuz în serviciu în legătură cu deciziile privind localitățile Băile Herculane, Piatra Neamț, Suceava și Hunedoara. Probele administrate au relevat că cei trei inculpați au luat deciziile menționate fără a avea o fundamentare juridică, uneori chiar în pofida probelor existente. Astfel, de exemplu, în cazul localităților Băile Herculane și Hunedoara, inculpații au ignorat adresele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, prin care se comunica organizațiilor de revoluționari solicitante că în orașele respective nu s-au înregistrat victime ucise sau rănite, respectiv reținute, până în data de 22 decembrie 1989, ora 12.10. În cauză, procurorii au solicitat instanței de judecată desființarea deciziilor prin care cele nouă orașe au fost incluse în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, precum și, subsecvent, a certificatelor de luptători cu rol determinant emise persoanelor care au luptat în aceste localități. De asemenea, s-a solicitat și desființarea certificatelor de luptător cu rol determinant emise pe numele altor cinci persoane, precum și menţinerea măsurilor asiguratorii și a măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpaţii Sanda Adrian, Tănase Denisa-Corina, Cechi Cristina Valentina și Neagu Gheorghe.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice s-a constituit parte civilă cu suma aferentă plății indemnizațiilor menționate. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Curții de Apel București. Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 

 



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cand birtul se muta la… volan
CARAȘ-SEVERIN - O fetiță de 4 ani a fost rănită grav în urma unui accident produs duminică seara târziu, pe [...] mai multe »
Defrisarile ne-au luat curentul!
CARAȘ-SEVERIN - Atât reșițenii, cât și cei din localitățile din apropiere s-au plâns, în după-amiaza de luni, [...] mai multe »
Restantierii s-au intors in salile de examen
CARAŞ-SEVERIN - Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început luni, cu proba scrisă la Limba şi [...] mai multe »
Marcel Vela: PNL nu face judetul sa sufere
CARANSEBEŞ - De asemenea, şeful liberalilor cărăşeni speră ca aleşii PSD să mai renunţe la patimi şi agresivitate. mai multe »
In amintirea celor plecati..
NICOLINȚ - În satul Nicolinţ din judeţul Caraş-Severin a fost ridicată o troiţă închinată foştilor deţinuţi [...] mai multe »
Resitenii fac menajul strainilor
REȘIȚA - Un procent de 15% dintre reșițeni sunt plecați la muncă pe dincolo, procentul fiind dublat de cel al [...] mai multe »
Satul iaht din Berzasca, o reusita
CARAŞ-SEVERIN - Pe Clisura Dunării, de doi ani de zile, aşa cum Jurnal CS a mai scris, turiştii din toate colţurile [...] mai multe »
Cand ochii nu mint
REȘIȚA - M-a întrebat cineva zilele trecute ce mă emoţionează foarte mult. Acum nu ştiu dacă întrebarea a fost [...] mai multe »
Vadra si fundul curtii raman in standarde
REȘIȚA - Chiar dacă pare greu de crezut, aceste lucruri sunt valabile pentru cartiere întregi ale capitalei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou