Reactualizat la:

Cea mai veche echipa de fotbal din Resita nu s-a inscris in campionat

Cea mai veche echipa de fotbal din Resita nu s-a inscris in campionat
Scris de Marian Cărăvan - CARAȘ-SEVERIN – La sediul forului fotbalistic județean a fost stabilit luni programul ediției 2017/2018 a Ligii a IV-a. O echipă de tradiție din fotbalul cărășean, Muncitorul Reșița nu se regăsește printre participantele în competiție.

Rectifica

13 echipe vor lua startul în noul sezon, noutățile fiind Steaua Dunării Pojejena, Croația Clocotici și Foresta Armeniș. De asemenea, Anina va evolua sub o denumire nouă, CSO Anina, în loc de Minerul. Tot o schimbare de denumire consemnăm și la gugulani, campioana evoluând sub denumirea de ACS Viitorul 1913 Caransebeș. Din păcate, consemnăm și abandonuri. Cea mai veche echipă de fotbal din județ, înființată în 1911, Muncitorul Reșița, nu s-a înscris în campionat. Se pare că problemele financiare își spun cuvântul. E posibil ca Muncitorul să mai apară doar în competițiile de juniori, la fel cum s-a întâmplat și cu Gloria Reșița, după desființarea echipei de seniori, în 2014.

Prima etapă programează derby-ul campionatului, între cele mai bune două echipe ale sezonului trecut, Viitorul Caransebeș și Voința Lupac.

Iată programul complet: Foresta Armeniş – CS Oravița, Metalul Bocşa – Nera Bozovici, CSO Anina – A.S. Berzasca, ACS Viitorul 1913 Caransebeș – Voința Lupac, Steaua Dunării Pojejena – Rapid Buchin, Agmonia Zăvoi – Croaţia Clocotici. C.S. Moldova Nouă va sta. Meciurile primei etape vor avea loc pe 2 și 3 septembrie, programarea exactă urmând să fie făcută de AJF Caraș-Severin până la mijlocul acestei săptămâni. De menționat că echipele cu datorii către AJF nu vor fi programate în prima etapă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resitencele vor victoria cu CSU Oradea
REȘIȚA - Elevele antrenate de Cristian Busuioc vor întâlni duminică, 20 ianuarie, de la ora 15, formația CSU [...] mai multe »
Primele amicale pentru handbalisti
REȘIȚA - Echipa antrenată de Ilie Vaidasigan va juca joi, 17 ianuarie, prima partidă din 2019. Rosso-nerii vor [...] mai multe »
Ambitii mari pentru Liliana Dragomir
REȘIȚA - Atleta Liliana Dragomir, legitimată la CS Municipal Reșița, are ambiții mari în anul 2019, obiectivul [...] mai multe »
Luptatorii resiteni sunt in plina pregatire
REȘIȚA - Luptătorii de la CSM Reșița și de la CSȘ Reșița au început deja antrenamentele. mai multe »
Muncitorul Resita, castigatoare la Cupa Unirii
REȘIȚA - Competiția Cupa Unirii la fotbal s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la sala de sport a [...] mai multe »
CSM Resita si-a recuperat palmaresul
REȘIȚA - Pierdut în urmă cu aproximativ 20 de ani, palamaresul echipei de fotbal revine din nou acasă, în Valea [...] mai multe »
Handbalistii au inceput pregatirea
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița și-au reluat miercuri, 9 ianuarie, antrenamentele în vederea [...] mai multe »
Valentin Ghionea, scouter la CSM Resita
REȘIȚA - Handbalistul Valentin Ghionea, care a acumulat 134 de selecții și a marcat 681 de goluri pentru naționala [...] mai multe »
Caransebesenii se mandresc cu 12 medalii in 2018
CARAȘ-SEVERIN - Anul 2018 a fost unul bun pentru atletismul caransebeșean, apreciază antrenorul emerit Cristian [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou