Reactualizat la:

Ce le mai place vietnamezilor in Caras…

Ce le mai place vietnamezilor in Caras…
Scris de L.A. - CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Caraş -Severin, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat, în perioada 12– 24 ianuarie a.c, o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, trei cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, din Vietnam şi Serbia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că străinii au intrat legal în România, însă, la expirarea perioadei dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele cetăţeanului sârb o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească voluntar teritoriul României în cel mult 15 zile, acesta fiind, totodată, sancţionat cu amendă în valoare de 400 lei. În cazul celor doi cetăţeni vietnamezi, s-a stabilit că aceştia au intrat în ţară în baza unor vize de lungă şedere în scop de detaşare, însă, întrucât nu au respectat scopul pentru care le-au fost acordate vizele, Biroul pentru Imigrări le-a revocat dreptul de şedere şi a emis decizii de returnare de pe teritoriul României.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cooperare dincolo de frontiere in lupta cu cancerul
REŞIŢA - România şi Serbia îşi dau mâna într-un proiect transfrontalier, ce are ca obiectiv îmbunătăţirea [...] mai multe »
Primarii s-au intalnit cu Ciobanu. Si atat…
CARAŞ-SEVERIN - După cum ştiţi, primarii de municipii și oraşe s-au întâlnit cu şeful AquaCaraş, în prezenţa [...] mai multe »
Padurarii caraseni au facut curat in judet
CARAŞ-SEVERIN - 768 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin au participat la strângerea deşeurilor din judeţ mai multe »
Excelenta siderurgica pe malurile Barzavei
REŞIŢA - Combinatul siderurgic reşiţean face parte din grupul rusesc TMK, acesta urmând să organizeze, la Soci, [...] mai multe »
Oamenii ne cer si au asteptari pentru ca putem…
CARAŞ-SEVERIN - „...ce să ceară de la alţii şi ce aşteptări să ai de la ceilalţi? Nu vedeţi că opoziţia nu [...] mai multe »
Accident mortal la intrarea in Herculane
BĂILE HERCULANE - O femeie de 33 de ani din Topleţ şi-a pierdut viaţa în dimineaţa de marţi, în urma unui [...] mai multe »
Victor Ioan, expozitie de fotografie la Bucuresti
CARAȘ-SEVERIN - Pasionat de fotografie, dar şi de industria metalurgică în general, reşiţeanul Victor Ioan [...] mai multe »
PSD i-a luat lui Vela sefia Comisiei de Aparare
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul liberal nu mai este șeful Comisiei pentru Apărare, Ordine publică și Siguranță [...] mai multe »
Weekend incarcat, dar fara victime
CARAŞ-SEVERIN - 82 de polițiștii rutieri au acționat intensiv, în weekend, pe sectoarele de drum şi în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou