REŞIŢA – Prima zi a lunii iunie a fost anunţată în repetate rânduri ca fiind termenul noului pachet de bază.
Numeroasele modificări aduse pachetului de servicii medicale de bază sunt menite să ducă la eliminarea erorilor și la diminuarea fraudelor din sistem, aşa cum precizează ministerul de resort.
Pachetul introduce pentru pacienții asimptomatici (aparent sănătoşi) de până la 39 de ani o vizită obligatorie la medicul de familie, cel puțin o dată la trei ani, iar pentru cei peste 40 de ani – prezenţa anuală la medicul de familie. Creşte finanțarea pentru segmentul de asistenţă medicală primară și ambulatoriul de specialitate, la costuri reduse faţă de cele acordate în regim de spitalizare.
Noul contract-cadru introduce obligația, la nivelul furnizorilor, de a nu încasa sume de la pacienți pentru serviciile medicale prevăzute în pachet. În ceea ce privește asistenţa medicală primară, atât în pachetul minimal cât și în cel de bază, în cazul supravegherii gravidei s-a introdus și testarea pentru hepatita de etiologie virală cu virus B și C în plus faţă de testarea HIV.
În pachetul de bază au fost introduse și consultații de monitorizare activă prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii îmbolnăvirilor privind: riscul cardiovascular înalt – HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronșic, boala cronică respiratorie obstructivă, boala cronică de rinichi. În ceea ce privește asisteţa medicală ambulatorie de specialitate, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice și terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigații suplimentare, pentru care nu va mai fi necesară internarea în spital.
Flavius Rotariu