Reactualizat la:

Ce averi au candidatii caraseni

Ce averi au candidatii caraseni
Scris de Nina Curița - CARAȘ-SEVERIN – Candidaţii noştri la parlamentare au declarate terenuri, case, maşini, bijuterii. Unii au şi depozite bancare cu sume frumoase, alţii nu. Mulţi au credite bancare. Cert este că niciunul dintre cei aflaţi pe locuri eligibile şi care vor să reprezinte judeţul în Parlament nu ne face de ruşine în privinţa averii.

 (2 comentarii)

Rectifica

Astfel, Ion Mocioalcă, candidatul PSD pe prima poziţie pe lista pentru Camera Deputaţilor, are patru terenuri, trei în comuna Marga, unul în Caransebeş, dobândite prin moştenire sau contracte de întreţinere. Şeful PSD Caraş-Severin are o casă de locuit în Marga şi trei spaţii comerciale, unul în Marga, două în Caransebeş. Are un autoturism Peugeot. Anul trecut a vândut un apartament în Timişoara cu 216.319 lei. Mocioalcă are şapte conturi bancare, dintre care patru sunt depozite. În respectivele conturi se află, potrivit declaraţiei de avere actualizată în luna octombrie a acestui an, 189416 lei şi 138995 de euro. Însă are şi datorii la bănci în valoare de 128200 de lei.

Ion Spânu, candidatul aflat pe locul doi în cursa pentru Camera Deputaţilor, are trei terenuri agricole, unul în Timiş, două în Dolj, din care cel mai mare, în suprafaţă de 15000 de metri patraţi este dobândit prin moştenire. De asemenea, împreună cu soţia mai are un apartament şi o casă de vacanţă, ambele în Caraş-Severin. Candidatul PSD are trei depozite bancare a căror valoare cumulată este de 290.000 de lei. Mai are acţiuni şi părţi sociale la diverse societăţi şi două autoturisme. Nu are credite bancare.

Ioan Narcis Chisăliţă, candidatul PSD la Senat, are un teren intravilan de 16 mp, un apartament şi două spaţii comerciale, toate situate în Reşiţa. Are o maşină Peugeot 206 şi nu are niciun depozit bancar.

Ion Marcel Vela, candidatul PNL la Senat, are un teren agricol în comuna Zăvoi în valoare în suprafaţă de 1000mp dobândit prin cumpărare şi un apartament în Caransebeş. De asemenea, mai are declarat un Album papal (expus la Primăria Caransebeş) cu valoare estimată de 6000 de euro. Are trei conturi bancare, două în lei (în valoare de 11431 de lei), şi unul în euro (991 de euro). Însă, şeful liberalilor cărăşeni are economii în numerar de 190.000 de lei şi 30.000 de euro. Nu are datorii şi din declaraţie reiese că nu are maşină.

Valeria Schelean, prima pe lista candidatilor PNL la Camera Deputaţilor, nu are în proprietate terenuri şi maşini, în schimb are ceasuri şi bijuterii în valoare de 25.000 de euro şi 16000 de lei. Are două depozite bancare, unul cu 3392 de euro şi unul cu 5401 lei, şi cinci conturi bancare curente, cu sume mici, cel mai mic cont având 2 euro. Valeria Schelean are credite la bănci în valoare de 123000 de euro. În declaraţia de avere a deputatului mai figurează şi un venit de 6000 de euro, cu titlul de dar de nuntă.

Adrian Dacica, candidatul liberal de pe locul doi la Camera Deputaţilor, are două terenuri în Reşiţa, două apartamente, dintre care unul în Bucureşti, deţinute împreună cu soţia, două autoturisme Wolkswagen, toate dobândite prin cumpărare. Are două depozite bancare ce însumează 14547 de euro dar şi datorii în valoare de 23700 de lei şi 14103 franci elveţieni.

Doina Frunzăverde, candidatul ALDE la Senat, deţine, potrivit declaraţiei de avere, trei terenuri intravilane, un spaţiu comercial şi o casă în Reşiţa, precum şi un apartament în Bucureşti. Are patru conturi bancare şi un depozit bancar în care se găsesc 12565 de lei, 1443 de euro şi 218 dolari. De asemenea, are un credit bancar de 136305 lei.

Ion Tabugan, candidatul PMP la Camera Deputaţilor, are declarate două terenuri intravilane şi o casă de locuit în Băile Herculane şi deţine două autoturisme. Nu are depozite bancare dar este dator cu 109.000 de euro.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vremea recoltei in serele Resitei
REŞIŢA - După decizia administraţiei locale de a schimba ce se produce în sere, justificată de raţiuni tehnice [...] mai multe »
Anul acesta, mierea e mai multa si mai ieftina
REŞIŢA - Iar cei mai câştigaţi, spune preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules“, sunt apicultorii care [...] mai multe »
Cetatea Sf. Ladislau are constructor
CORONINI - După încercări repetate în găsirea unei firme interesate de restaurarea ruinelor, conducerea Primăriei [...] mai multe »
500 de romani si sarbi au plantat 34 de copaci la Oravita
ORAVIŢA - Români și sârbi, parteneri de proiecte, locuitori ai orașului Oravița, reprezentanți ai corpului [...] mai multe »
100 de momente esentiale din istoria romanilor
REŞIŢA - Azi, 21 septembrie, de la ora 16, Studioul Teritorial Radio România Reşiţa vă invită la lansarea [...] mai multe »
Carasenii, tot mai stresati si mai bolnavi
REŞIŢA - O analiză a dinamicii bolilor cronice, realizată în intervalul 2012 – 2017, arată că aproape jumătate [...] mai multe »
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou