Caraş-Severin, Romania

„Urmare a sesizării adresate Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin cu privire la plasarea în Cehia a unor persoane de către o societate comercială reşiţeană, persoane care au rămas fără loc de muncă şi cazare în preajma Sf. Sărbători de Paşte, precum şi în imposibilitatea de a se întoarce în România, vă comunicăm faptul că în urma verificărilor efectuate a fost întocmit dosar penal faţă de persoana care a recrutat cele 31 de persoane, iar societatea în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de 10.000 de lei de către ITM C-S, pentru nerespectarea legii în domeniul plasării forţei de muncă. De asemenea, societatea colaboratoare din Bucureşti a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea legii în domeniul plasării forţei de muncă. Rezultatul cercetărilor în dosarul penal va fi comunicat de către Parchetul de pe lângă judecătoria Reşiţa“, este răspunsul IPJ Caraş-Severin către prefectul judeţului, cel care a dat dispoziţia pentru anchetă.