REŞIŢA – Aceasta este suma necesară pentru înlocuirea a opt kilometri de conducte aparţinând vechiului sistem de termoficare.
Chiar dacă sezonul rece 2012/2013 a fost întâmpinat cu noile centrale de cartier care, potrivit oficialilor, au redus enorm de mult pierderile, facturile reşiţenilor au sărit în aer, anumite categorii de subvenţii fiind şterse. În plus, pierderi tot există, din cauza reţelei învechite, supradimensionate, ce ar trebui înlocuită.
Potrivit municipalităţii, conductele de distribuţie au o vechime de aproximativ patru decenii, şi asigură transportul între cele opt centrale termice de zonă şi un număr de 16 puncte termice, 105 minipuncte termice, 18 consumatori industriali şi celelalte categorii de consumatori, acoperind un traseu de 8,328 km. Cam câţi abonaţi mai are sistemul centralizat? Oficial, cifrele spun că la acesta sunt branşate 2.126 de apartamente, 50 de instituţii publice şi 42 de agenţi economici pe circuitul secundar, respectiv şapte instituţii publice şi 11 agenţi economici pe circuitul primar.
La ora actuală există un studiu de fezabilitate, aprobat recent de consilierii reşiţeni, ce vizează reabilitarea reţelei ce asigură transportul energiei termice în Reşiţa, valoarea totală a investiţiei necesare fiind de 6,67 milioane de euro. Se estimează că pentru finalizarea investiţiei ar fi necesare 42 de luni, dintre care 27 se va lucra efectiv.
După aprobarea documentului în Consiliul Local Reşiţa, Mihai Stepanescu, primarul municipiului, a precizat: „Cu privire la CET, se lucrează la un studiu de fezabilitate vizând modernizarea reţelelor de transport. Pentru că producţia a fost modernizată dar nu ajunge, pentru că este numai o jumătate din acest proces tehnologic. Şi atunci, a doua parte care a creat multe probleme operatorului local de termoficare, cred eu că se va rezolva depunând acest studiu de fezabilitate ce vizează modernizarea tuturor reţelelor la minister. Sper să fie un proiect viabil, să obţinem acei bani şi într-un an şi jumătate să putem vorbi de eliminarea în totalitate a pierderilor, inclusiv a celor de distribuţie. Pentru că cele de producţie sunt eliminate. S-au redus consumurile la jumătate, dar nu ajunge. E nevoie de implicare în continuare şi sperăm în obţinerea unor bani, indiferent de unde provin aceştia. În cazul de faţă, bani guvernamentali. Dacă vorbim de fonduri europene, şi acolo să depunem aceste studii, la instituţiile abilitate. Dar în prezent nu putem face altfel decât să depunem la minister”.
Antoniu Mocanu