Reactualizat la:

Cauta un crampei de toamna!

Cauta un crampei de toamna!
Scris de Nina Curița - REȘIȚA – Sufletele noastre poartă în ele anotimpuri. Bucurie, căldură, melancolie, tristeţe, răceală, indiferenţă, stări specifice anotimpurilor prin care trecem toţi. V-am mai spus cândva că dacă nu am trece prin toamne nu am şti că într-o zi şi noi o să devenim toamnă. Iar dacă nu am şti asta, atunci am rătăci şi mai multe clipe, am purcede şi mai greu spre căutarea zâmbetului, am fi şi mai orbi sub mângâierea luminii.

Rectifica

În fiecare octombrie, acum când simt că ploaia are miros şi cât de preţioasă este o rază de soare, aştern pe hârtie toamna sub forma gândurilor mele şi niciodată nu mi se pare că este prea mult. De fapt, toamna îmi dansează printre litere. O miros, o ating şi îi adaug propriile mele culori. Fiecare toamnă este altfel şi recunosc că mă uit ciudat dacă cineva spune că nu îi place toamna. Este imposibil. Chiar dacă te temi de nostalgie, de efemeritatea vieţii, toamna oferă ceva care să placă, fie el şi mirosul gutuilor. Eu, care mereu am impresia că nu am timp suficient pentru nimic, îmi caut colţuri de toamnă, acolo unde s-au şters paşii verii, şi mă opresc în ele. Şi acolo, unde toamna dă foc nucilor, unde arămiul este oglinda Naturii, timpul devine neînsemnat. Iubesc toamna pentru că este anotimpul care povesteşte prin foşnet, vals şi culoare oricui ştie să îl asculte. O plimbare pe un covor de frunze, ce par aşternuturi de chihlimbar, ne ia poverile de pe urme. Este aşa plăcut să încerci să te ierţi că nu ţi-ai făcut timp să admiri frunzele când erau verzi şi semeţe, căderea lor fiind mereu mai mult decât o poveste. Acolo, în foşnetul paşilor, se strivesc parcă temerile, nereuşitele şi neputinţele noastre.

Trebuie, chiar trebuie să vă opriţi puţin în loc din orice faceţi şi să vă dăruiţi crâmpeie de toamnă. Să observaţi că cerul este mult mai albastru, că răsăritul nu se grăbeşte, iar apusul îşi ascunde graba într-o simfonie de culori năucitoare. Este aşa plăcut să te pierzi printre detalii, oameni, cuvinte, amintiri şi misterele zilei de mâine. Este senzaţia aceea că printre frunze ce valsează, printre falduri de crizanteme, nimic nu îţi striveşte sufletul şi dorinţele. Dimpotrivă, sufletul trebuie lăsat să picteze copacii din parcurile tăcute şi şi să contureze propriile emoţii.

Taci, zâmbeşte sau plângi, vorbeşte sau ascultă. Iubeşte, apreciază, uită, regretă, respiră. Să ne facem un tablou de toamnă şi în toamnă în care să ne odihnim gândurile şi pe care să îl înţelegem doar noi… Iar dacă vrem să îl mai înţeleagă şi altcineva cred că este suficient să spunem: dăruieşte-mi o fărâmă de toamnă!

Foto: afremov.com



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Totul a fost posibil prin proiectul derulat de Rotary Club, alături de parteneri din Belgia, Austria, [...] mai multe »
Nouă primării cărăşene ţin gunoiul acasă
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Reşiţa nu mai ştie ce să facă să scape de subvenţiile la gunoi sau de costurile tot [...] mai multe »
Elevii lui Badescu, premiul I la „BOOVIE“
REŞIŢA - Cu toate dislike-urile răutăcioase ale contracandidaţilor, elevii reşiţeni de la Colegiul Naţional [...] mai multe »
Lucien Hora, locul doi la Cheile Grădiștei
REȘIȚA - Pilotul reșițean a ocupat locul doi în clasamentul general al etapei de viteză în coastă de la Cheile [...] mai multe »
Chiar dacă ai justiţie corectă, fără presă nu există democraţie
CARAŞ-SEVERIN - Afirmaţia a făcut-o la Reşiţa, în faţa presei cărăşene, jurnalistul Rareş Bogdan, cel care [...] mai multe »
Răfuială cu geamuri de maşini sparte în Catanga
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au fost chemaţi prin 112, miercuri în jurul orei 11.15, să intervină de urgenţă [...] mai multe »
Sunt prognozate ploi torenţiale, vijelii şi grindină
CARAŞ-SEVERIN - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare vizavi de cantităţile însemnate de [...] mai multe »
Calitatea vieţii ne pune pe fugă spre Vest
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa crede că nu doar banii, ci şi calitatea vieţii, au făcut ca 4-5 milioane de români [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou