Reactualizat la:

Catedra de Limba si literatura romana din Szeged a implinit 65 de ani

Catedra de Limba si literatura romana din Szeged a implinit 65 de ani
SZEGED – Pe 3 octombrie 2014, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a participat la manifestarea aniversară a 65 de ani de la înfiinţarea Catedrei de limba şi literatură română a Facultăţii de Pedagogie „Juhász Gyula” a Universităţii din Szeged.

Rectifica

Programul aniversar a cuprins o conferinţă dedicată aniversării şi un colocviu internaţional, “Comunicare şi cultură în România europeană”, organizat în colaborare cu cadre didactice ale Universităţii de Vest din Timişoara.
La manifestare au participat printre alţii consulul general al României la Szeged, Ioan Fodoreanu, Monica Radu, consul la Consulatul General al României de la Szeged şi consilierul diplomatic Răzvan Ciolcă de la Ambasada României de la Budapesta.
În cadrul programului festiv au susţinut alocuţiuni Ioan Fodoreanu, Otilia Hedeşan, prorectorul Universităţii de Vest din Timişoara, dr. Mihaela Bucin, şeful catedrei, dr. Gheorghe Petruşan, fostul şef al catedrei, dr. Maria Gurzău Czegledi, director la liceul românesc „N. Bălcescu” din Gyula, Maria Patca Petruşan, preşedintele autoguvernării române din Micherechi şi alţii.
Catedra de limba şi literatura română din Szeged a fost înfiinţată în anul 1949, cu scopul de a instrui profesori care să predea în şcolile cu specific românesc din Ungaria.


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident in apropierea ISU Semenic
REŞIŢA - În această dimineaţă, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa au intervenit în [...] mai multe »
Pentru primari, PMP coboara camaraderia din pod
REŞIŢA - Considerându-se vicepreşedintele tuturor primarilor din judeţ, Ionuţ Popovici îi invită pe edili să [...] mai multe »
Cineva le-a dat foc la casa! De doua ori…
TICVANIU MARE - O familie din Ticvaniu Mare, căreia în urmă cu două luni i-a luat foc partea veche a locuinţei, s-a [...] mai multe »
Garda Forestiera nu stie… sau se face ca nu stie?!
REŞIŢA - Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici şi prefectul Matei Lupu semnalizează neregulile [...] mai multe »
Ministerul nu face nimic pentru turismul din Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Asta spune Marcel Vela deși, potrivit senatorului liberal, în strategia adoptată de Guvern sunt [...] mai multe »
Resitenii, invitati sa-si puna gandurile la temelia viitorului
REŞIŢA - Ce-au vrut să lase în urmă cei care acum un secol înfăptuiau Marea Unire? Sau ce vor gândi cei din [...] mai multe »
Pasajul Ezeris, intre blestem si directori neasumati
REŞIŢA - Pentru întârzierea lucrărilor care ar aduce Reşiţa mai aproape de autostradă, primarul Ioan Popa dă [...] mai multe »
Vom avea o explozie de imbolnaviri de diabet
REŞIŢA - Ziua Mondială a Luptei Împotriva Diabetului Zaharat a fost un prilej pentru reprezentanţii DSP să [...] mai multe »
Mai putini arbori taiati ilegal in 2018
REŞIŢA - Cel puţin aşa reiese din raportul întocmit şi prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou