CARAŞ-SEVERIN – Numărul medicilor specialişti este, potrivit CAS, la un sfert din necesarul calculat în județ.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a încheiat, la finalul lunii iulie, 50 de contracte cu furnizorii de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţi clinice, furnizorii având în structură 129 de medici specialişti. Totodată, instituţia a întocmit o listă a specialităţilor clinice cu numărul necesar de specialişti raportat la numărul existent şi aflat în relaţii contractuale cu CJAS. În condiţiile în care în județ ar fi necesari nouă medici cu specialitatea alergologie şi imunologie clinică nu există niciunul, pe boli infecţionase, la un necesar de 12 sunt doar doi în contract, şi asemenea rapoarte se menţin – cardiologie (19 necesari la şase în relaţii contractuale), diabet zaharat (18 la 8), endocrinologie (12 la 2). Din păcate, există specialităţi clinice unde lipsesc medici în relaţii contractuale, cum ar fi neonatologie, neurochirurgie, neurologie pediatrică, acupunctură, sau există unul singur la nivel de județ – planificare familială, psihiatrie pediatrică, oncologie, hematologie, gastroenterologie sau chirurgie plastică şi reparatorie.
Pe scurt, datele Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin arată că, la un necesar de medici specialişti de 497 în tot judeţul su încheiat contracte doar 129. În ceea ce priveşte specialităţile paraclinice – laboratoare de analize medicale – au fost încheiate 13 contracte de furnizare de servicii medicale, au fost semnate cinci acte adiţionale la contractele din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţi clinice şi unul la un contract de medicină de familie pentru efectuarea de ecografii. Valoarea totală a contractului pe anul 2016 cu cele şapte laboratoare de analize medicale (din Reşiţa, Caransebeş şi Oţelu Roşu) este de peste 1,1 milioane de lei, pentru anatomie patologică – 23.240 de lei, pentru radiologie – imagistică medicală (inclusiv RMN, ecografie şi computer tomograf) – 437.565 de lei.