Nu este destul să ai intenţii bune dacă nu ştii şi cum să le aplici. Iar dacă le aplici alandala, rezultatele sunt cel puţin absurde. Controversata Lege a medierii a fost o initiaţivă chiar utilă, dar a fost făcută praf printr-un singur detaliu – includerea violului. E adevărat că destule conflicte pot fi rezolvate în afara sălii de tribunal, însă nu şi acesta.
Este unul dintre cele mai traumatizante lucruri care se pot întâmpla unui om, indiferent că e bărbat sau femeie, şi care, nu de puţine ori, lasă sechele psihice cumplite. Cu toate acestea, minţile luminate care au gândit Legea medierii au considerat că violatorul şi victima sa pot cădea la pace, ca doi oameni maturi şi civilizaţi.
Îmi şi imaginez întrevederea: „Bună ziua, sunt Haralambie Icsulescu, cel care v-a posedat împotriva dorinţei dumneavoastră săptămâna trecută. Mă bucur să vă întâlnesc, şi, dacă îmi permiteţi să vă spun, aveţi nişte ochi minunaţi. Mai puţin ăla drept, că-i cam vânăt, da’ dacă n-aţi vrut să vă supuneţi… Dar mai bine să lăsăm trecutul în urma noastră şi să privim înainte. Sper să puteţi înţelege motivele mele, să nu-mi luaţi în nume de rău faptul că v-am chinuit în boscheţi şi, dacă se poate, să rămânem prieteni. Pot să vă invit la o cafea după şedinţa de mediere?“
Simplu şi elegant, nu? Şi ce ar trebui să facă victima? Păi să-l înţeleagă pe „bietul“ om şi nevoile sale, ce e aşa de greu de priceput? Poate şi să-i mai dea o şansă, doar prin poveşti şi filme se mai întâmplă ca violatorul şi victima să se îndrăgostească şi să trăiască împreună până la adânci bătrâneţi… Ar fi un sfârşit cu adevărat minunat şi civilizat.
Iar dacă asta funcţionează, de ce nu s-ar extinde medierea şi la alte infracţiuni? Până la urmă, şi pedofilii, de pildă, merită o şansă, nu? Dincolo de orice ironie, aşa ceva nu este posibil. E suficient că trăim într-o lume în care banul cumpără totul. Nu mai trebuia legalizată şi negocierea unor traume fizice şi psihice.
Nina Curiţa